Fanii-acționari ai lui Dinamo au trimis un comunicat membrilor DDB, în care explică următorii pași meniți pentru salvarea clubului.
Dinamo a scăpat cu bine de sezonul 2020/2021, dar amenințările continuă să plutească asupra formației din „Ștefan cel Mare”. Cu puțini bani în cont și datorii stringente de achitat, lucrurile nu sunt roz în „haită” înainte de următorul sezon competițional.
Problemele sunt recunoscute și de fanii-acționari, într-un comunicat trimis membrilor DDB: „Situația continuă să fie critică la Dinamo. Există încă datorii, bani sunt puțini spre deloc, amenințarea spaniolă este încă prezentă și echipa cu care am reușit să păstrăm Dinamo în Liga 1 se dezintegrează, dacă nu intervenim. Suntem obligați să achităm ce avem de achitat și să construim în același timp!”.
„La Dinamo există doi oameni bătuți în cuie pe pozițiile lor”
La nivel administrativ și de staff tehnic, certă rămâne păstrarea a două persoane: Constantin Eftimescu, care este președintele Consiliului de Administrație, și Dusan Uhrin jr, antrenorul echipei. „Președintelui CA îi mulțumim pentru tot ce face pentru Dinamo, iar antrenorului îi mulțumim pentru că a acceptat să vină să ajute clubul, cu orice risc”, anunță DDB, semn că postul directorului sportiv Mario Nicolae se clatină: „nu îl ține nimeni în brațe la club, ci ceea ce face”.
Fanii-acționari anunță că se află în căutarea unui președinte executiv și al unui director tehnic pentru Dinamo. „Primul trebuie să rezolve problemele administrative și să atragă sponsori, iar cel de-al doilea să îl ajute pe antrenor pentru noul sezon. La Dinamo e nevoie acută de restructurare și de oameni care simt fotbalul și pe jucători! DDB îi caută și sperăm că îi vom găsi!”, menționează DDB.
Planurile DDB pentru perioada următoare
Ce alte mișcări urmează la Dinamo? Anunță reprezentanții DDB:
- „Vom declanșa în curând bătălia finală cu acționarul majoritar (n.r. - Pablo Cortacero)”
- „O să vină bani din drepturi TV, ne bazăm și pe sponsorii tradiționali, e posibil ca Dinamo să vândă și jucători, câțiva au primit deja hârtii de transfer”
- „DDB caută parteneri și soluții alternative de finanțare”
Dinamo nu este diferit de oricare alt club din lume. Fără bani, nici la Dinamo nu se poate face nimic. Cea mai mare parte a bugetului este asigurată de programDDB. Supraviețuirea clubului și cooptarea unor profesioniști sunt imposibile fără implicarea susținută a fanilor. Următoarele două săptămâni sunt examenul nostru!
Dăcă planul DDB reușeste, nu numai că vom începe noul sezon cu fruntea sus, ci există premise ca Dinamo să înceapă să producă, din nou.
Mai departe, rămân de rezolvat “problemele” strict ale DDB: transparența, comunicarea mai eficientă și alegerile. Pentru alegeri, urmează să stabilim împreună o dată oportună, cu mare atenție însă, pentru că alegerile necesită logistică și mai ales timp, pe care astăzi nu le avem.
- comunicat DDB
{{text}}