Miodrag Belodedici (57 de ani), fostul mare jucător al Stelei, a vorbit despre situația echipei Armatei, aflată la un meci distanță de promovarea în Liga 2.
Belodedici, cel care a susținut în mai multe rânduri că FCSB este continuatoarea Stelei, nu crede că CSA va rezista în Liga 2, fiind sceptic și în ceea ce privește șansele roș-albaștrilor de a ajunge în prima ligă. „Nu știu dacă Armata va reuși să aibă o echipă de fotbal la acest nivel”, a spus fostul mare fundaș.
„M-am gândit mult. Nu știu cum vor reuși ei să mențină echipa în divizia a doua, dar până ajung în Liga 1… nu știu dacă va reuși Armata să aibă o echipă de fotbal la acest nivel.
Tot vor trebuia să găsească pe cineva cu bani, sponsori, dar un sponsor foarte important. Nu știu, nu văd, e complicat”, a declarat Miodrag Belodedici în cadrul unei conferințe de presă, conform ProSport.
CSA Steaua, victorie imensă în lupta pentru promovarea în Liga 2!
CSA Steaua a învins-o pe CS Afumați, scor 2-0, în turul barajului pentru promovarea în Liga 2. Returul se joacă duminică, 30 mai.
CSA Steaua a făcut un pas uriaș spre Liga 2. În fața a peste 1.000 de fani, într-o atmosferă care a amintit de vremurile bune din Ghencea, elevii lui Daniel Oprița au tremurat doar în primele 5 minute, când CS Afumați a ratat două șanse mari. În minutul 6, Alexandru Zaharia a deschis scorul. A preluat excelent mingea, pe poziție viitoare, și-a depășit adversarul direct și a înscris cu un lob elegant.
Remus Chipirliu, golgeterul formației, a dus scorul la 2-0 în minutul 28, tot pe un atac rapid. A primit o pasă filtrantă de la Huiban și a tras cu interiorul, de la 16 metri, la colțul lung.
{{text}}