Opinii   •   EDITORIAL

Capra și varza

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  joi, 27 mai 2021

Surprinzător, deoarece se aprecia că e controlat și manevrat de Burleanu et Comp., Comitetul Executiv al FRF n-a votat zilele trecute variantele federale privind înăsprirea regulii U21. 

Burleanu venise cu propunerea ca al doilea jucător tânăr să fie folosit minimum o repriză, spre a nu mai asista la momentele acelea urâte, de-a dreptul jenante, când un U21 e trimis înapoi la vestiar după numai 3-4 minute! 

Sau, cealaltă propunere, să rămână un singur U21 timp de 90 de minute, dar o echipă să cuprindă cel puțin 7 fotbaliști formați la nivel național. Altfel zis, să aibă maximum 4 străini.

Modificările n-au fost aprobate de CEx. Pe marginea lor va avea loc o nouă dezbatere după ce, deschis la negocieri, șeful FRF se va întâlni cu o delegație alcătuită din 5 reprezentanți ai cluburilor din L1. Care pledează pentru un singur U21 pe parcursul unui meci și nimic în plus. 


Se speră că va mai lăsa președintele, că vor mai ceda emisarii cluburilor, în așa fel încât finalmente să se fumeze pipa păcii.

Legat de această amânare, a surprins și faptul că, adesea dezbinate, trăgând unele hăis și altele cea, grupările din L1 s-au solidarizat împotriva demersului federal. Dar și că FCSB a condus, prin Valeriu Argăseală, membru CEx, "revolta" cluburilor. 

A mirat atitudinea FCSB întrucât impresia generală era, și mai e, că ea stă foarte bine la capitolul respectiv. Că a achiziționat numeroși tineri și că, pe de altă parte, propria Academie a început să producă.

Numai aparent e așa. În realitate, cum din viitoarea ediție de campionat, cu start în iulie curent, vor fi eligibili U21 numai cei născuți după 1 ianuarie 2000 (acum e valabilă data de 1 ianuarie 1998), FCSB nu va fi scutită de probleme. Deoarece 8 dintre jucătorii ei, A. Vlad, Haruț, Olaru, Oaidă, Simion, Șut, Moruțan și Fl. Coman, nu se vor mai încadra la U21! 


Olimpiu Moruțan (dreapta) nu se va mai încadra din următorul sezon la regula U21

La rându-i, CFR îi va pierde pe Ciobotariu, Itu, Carnat și V. Costache, în vreme ce Sepsi, ca să mă opresc cu exemplele, va fi silită să apeleze la N. Tamaș, A. Dumitrescu și G. Dragomir, ați auzit despre vreunul dintre ei?!, niciodată titulari până astăzi.

Se știe că regula U21 e lăudată de unii și hulită de alții, fiecare invocând argumente de luat în seamă. Posibila ei extindere a stârnit însă o aprigă adversitate din partea cluburilor. Care, făcând corp comun în premieră, au mers până acolo încât au amenințat cu greva ori chiar cu tribunalul! Asta pentru că, practic, nu va fi vorba despre 2 fotbaliști U21, ci despre 4 ori chiar 5 disponibili. 

În cazul în care cei 2 se vor accidenta, ei vor trebui substituiți, obligatoriu, cu jucători de aceeași vârstă. În consecință, în loc să trimită în teren cel mai bun 11, un antrenor va fi nevoit să introducă și 2 tineri de umplutură, băgați pe gât de FRF!

Dac-ar fi ceva de capul acestei reguli, și mai exagerată în noua ei versiune, ar aplica-o și alții, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în lume. Chiar nicăieri. Iată de ce, justificat, cluburile resping ferm soluția federală.

Clar, nu va fi ușor de împăcat capra cu varza. Burleanu va trebui să înțeleagă, deși nu-l cred capabil, că tot ce e prea mult strică. Dăunează.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.