Sporturi   •   Tenis   •   WTA

„Mă doare că o spun, dar contează că sunt din România!” » Mărturia sinceră a unei jucătoare de la noi: a atins cea mai bună clasare a carierei și vrea la Wimbledon

Irina Fetecău. Sursă foto: Facebook

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 27 mai 2021

Irina Fetecău (25 de ani, 237 WTA) a atins în această lună cea mai bună clasare a carierei și ținește culmi și mai înalte. 

Totuși, drumul Irinei e plin de obstacole: în prezent, ea nici măcar nu are un sponsor tehnic și își achiziționează echipamentele din propriii bani.

„N-am un sponsor tehnic în acest moment. Mă doare să o spun, dar contează și că sunt din România. Dacă ajung în calificări la Wimbledon, sper să se schimbe situația”, a declarat Irina Fetecău, la Radio Sport Total FM.

Irina Fetecău speră să joace calificări la Wimbledon


Aflată în prezent pe locul 237 WTA, poziție pe care a urcat după un șir de rezultate pozitive la turneele ITF din Statele Unite, Irina Fetecău spune că obiectivul ei principal e să fie la start în calificările de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului. 

„Acolo (n.r - în circuitul ITF), oricine poate să bată pe oricine și se produc cele mai rapide ascensiuni. Totul e să ajungi acolo. Am sărit multe etape, de pe locul 310 pe 237, iar acum sunt în prag de Wimbledon”, a mai spus jucătoarea, conform sursei citate.

Dacă joci calificări la fiecare Grand Slam, ai din start 40.000 de euro, ceea ce e important. Plus că sumele se pot mări cu fiecare victorie

2 titluri ITFa cucerit Irina Fetecău de-a lungul carierei: 2018, în Cairo, și 2020, la Nonthaburi, în Thailanda


Irina Fetecău, în 2016: „Mi-ar plăcea ca într-o zi să-i pot cumpăra o casă tatălui meu”

Irina Fetecău, campioana națională din 2016, e fiica omului de radio Adrian Fetecău. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în 2016, ea își expunea curajoasă idealurile

„Tata m-a dus să fac tenis, i-a plăcut și lui, jucase și el un pic. Am început la Dinamo, cu doamna Alina Tecșor, care era și dânsa la începutul carierei. Mi-a plăcut foarte mult și uite că s-au făcut 15 ani de când am început să joc. Niciodată nu a fost o corvoadă, chiar dacă e mult de muncă, câteodată ești obosit și simți că ește secătuit de puteri. 

Părinții nu-mi cer nimic niciodată. Fiecare părinte așteaptă de la copilul său. Aș vrea să le pot lua grija zilei de mâine, să le pot oferi o casă, oriunde și-ar dori. Tata îmi spunea că și-ar dori să aibă o casă la Monte Carlo. Mi-ar plăcea ca într-o zi să i-o pot cumpăra. 

Să-i văd fericiți și sănătoși. Să le întorc ceea ce ei mi-au oferit. Sunt atâtea sacrificii, sunt atâția bani investiți, putea să-și ia casa singur. Primul turneu mare le va fi dedicat”, afirma Irina Fetecău la acea vreme. 

VIDEO Alexandra Cadanțu a vorbit despere cele mai grele momente din cariera ei: „La 18 ani, am fost aproape să renunţ la tenis”

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.