Campionate

Demiterea lui Ronald Koeman o costă 18 milioane de euro pe Barcelona!

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 27 mai 2021

Dacă Barcelona îl concediază pe Ronald Koeman în această vară, după numai un an, președintele Joan Laporta trebuie să-i plătească salariul pentru ultimul sezon, despăgubiri și clauza de reziliere cu federația din Țările de Jos. 

Joan Laporta, președintele Barcelonei, va vorbi mâine într-o conferință de presă. Se așteaptă să comenteze mai ales situația lui Leo Messi, plecat în vacanță și la Copa America fără să anunțe dacă rămâne sau nu pe „Camp Nou” (clubul blaugrana i-ar fi oferit un contract pe doi ani), dar și ce se întâmplă cu antrenorul Ronald Koeman. 

Aproape sigur, se va despărți de antrenorul olandez, deși acesta e sub contract până în 2022 cu Barça.

Ronald Koeman, antrenorul celor de la Barcelona, foto: Imago

Demiterea lui Ronald Koeman o costă 18 milioane de euro pe Barcelona

Potrivit jurnaliștilor catalani, demiterea lui Koeman va fi foarte scumpă pentru catalani. Îi va costa în total 18 milioane de euro: 7,2 milioane salariul pentru ultimul sezon de angajament și 5,8 milioane ca despăgubire pentru ruperea înțelegerii.

Plus 5 milioane, cât era clauza de reziliere a lui Koeman cu federația batavă. Bani achitați de RK în 2020 și pe care Barcelona va trebui să-i returneze acum.

54 de meciuriare Ronald Koeman într-un sezon ca antrenor al Barcelonei: 34 de victorii, 9 egaluri, 11 eșecuri

1 trofeua cucerit antrenorul olandez cu echipa catalană: Cupa Spaniei, după 4-0 în finala cu Athletic Bilbao

După Aguero, Barcelona continuă achizițiile din Premier League 

Mijlocașul olandez Georginio Wijnaldum a părăsit Liverpool după cinci ani și semnează cu Barcelona. Georginio Wijnaldum, 30 de ani, a plecat de la Liverpool, la final de contract. Nu trece gratis la Bayern, care a tot încercat să-l achiziționeze, ci la Barcelona. Potrivit De Telegraaf, agentul său Humphry Nijman și avocatul Jan Kabalt sunt deja pe „Camp Nou” pentru ultimele negocieri. Totul aici. 

>

Citește și alte știri despre Barcelona: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.