CFR Cluj și FCSB, primele două clasate din Liga 1, se vor alege, fiecare, cu aproximativ 2,5 milioane de euro din drepturile TV, în vreme ce campioana și vicecampioana din Anglia și Italia, campionatele care primesc cel mai mult de la televiziuni, vor încasa chiar și de 80 de ori mai mult.
Prăpastia care s-a creat între echipele din România și cele din Occident e tot mai mare, de la an la an, iar modul în care arată parcursul acestora în cupele europene e cel mai bun argument.
Prima explicație e cea de ordin financiar și anume: bugetul cluburilor-gigant din Vest comparativ cu cele de la noi. Iar la noi, majoritatea covârșitoare a echipelor trăiesc, practic, din banii rezultați din drepturile TV.
E fix capitolul la care, de la sezon la sezon, Liga 1 rămâne și mai în urma grupărilor de top. Chiar dacă e vorba de FCSB sau CFR Cluj.
1 miliard de eurovalorează lotul lui City, campioana Angliei, conform transfermarkt
25,5 milioane de euroe cota cumulată a tuturor jucătorilor CFR-ului, de aproape 40 de ori sub cea a lui City
Olimpiu Moruțan în tricoul FCSB, unul dintre cei mai importanți jucători, foto: ImagoFCSB și CFR, sub 5 milioane de euro la un loc
Cum actualul campionat le-a avut pe CFR și pe FCSB pe primele două poziții și cum grila de împărțire a banilor ține cont în mare măsură de locul ocupat în ierarhia finală, cele două vor încasa cele mai mari sume.
CFR va avea parte de 2,55 milioane de euro, în vreme ce clubul lui Becali s-ar alege cu 2,43 milioane euro. În cazul ambelor e vorba despre sume fără TVA! Rezultă un total care nu atinge 5 milioane de euro.
666 de milioane de euroe cota adunată a fotbaliștilor lui Juventus
28,5 milioane de eurovalorează jucătorii FCSB-ului, de peste 23 de ori mai puțin decât Juventus
105 milioane de euroa fost suma pe care Inter a cheltuit-o pe transferurile de jucători în acest sezon
1 milion de euroau reprezentat achizițiile CFR-ului în 2020-2021
Manchester City va ajunge chiar la 200 de milioane de euro
Cum e la cei bogați? Infinit mai bine. De fapt, comparația cuprinde un raport uluitor. În Premier League, titlul a fost cucerit de Manchester City și conform modului de repartizare a banilor, trupa lui Guardiola se va alege cu felia cea mai mare.
E vorba de o sumă de peste 190 de milioane de euro, dar suma ar putea ajunge chiar la 200 de milioane, după aplicarea altor bonificații, care țin cont de cota de piață a cluburilor, dar și de gradul de interes pentru vizionarea jocurilor.
Locul 2 din Anglia a fost ocupat de cealaltă grupare din Manchester, proaspăta finalistă a Europa League, United, care se va alege și ea cu cel puțin 175-180 de milioane de euro. Rezultă că cele două cluburi din Manchester se apropie de intrări cumulate din drepturi TV de aproape 80 de ori mai mari decât au la un loc CFR și FCSB.
84 de milioane de euroa cheltuit United pe cumpărarea jucătorilor în acest sezon
1,1 milioane de euroa plătit FCSB pe aducerea de fotbaliști
76,6 milioane de euroe bonusul garantat, exclusiv din partea UEFA, pe care mizează City pentru parcursul din actuala ediție de Champions League; dacă va câștiga trofeul, va trece de 80 de milioane
4,4 milioane de euroe suma pe care CFR a câștigat-o de pe urma participării europene în acest sezon, la care se va adăuga cota de market pool
Inter Milano este noua campioană din Serie A, după 11 ani, foto: ImagoInter și Juventus trec de 150 de milioane împreună
Anglia e, de fapt, vârful acestui top european. Chiar și comparativ cu alte campionate de lux, formațiile din Premier League sunt extrem de privilegiate die către televiziuni.
Noua campioană a Italiei, țară în care interesul pentru fotbal e unul foarte mare, iar valoarea drepturilor e uriașă, nu se va alege nici măcar cu jumătate din cât vor avea City și United. Pentru Inter, locul 1 va însemna în jur de 70 de milioane de euro într-o primă fază, după care va mai încasa 10-15 milioane în funcție de rating.
Tocmai fiindcă e o echipă extrem de urmărită în Italia, Juventus, în ciuda faptului că a terminat abia pe locul 4, va atinge și ea un total de cel puțin 75 de milioane de euro. Față de Anglia e foarte puțin, dar față de FCSB și CFR e enorm. De peste 10 ori mai mult!
6 iulieva fi data la care va debuta CFR în ediția viitoare a Champions League, în chiar primul tur preliminar
14 septembriee data la care vor intra în competiție, tot în UCL, echipe precum City, Inter, Juventus și United, care merg direct în faza grupelor
{{text}}