Campionate

Acuzații grave pentru Neymar: de ce Nike a ales să rupă contractul cu brazilianul, după 15 de ani!

Nike a anunțat în premieră motivul pentru care a rupt anul trecut contractul cu Neymar

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 28 May 2021

Gigantul american Nike a anunțat în premieră motivul pentru care a rupt anul trecut contractul cu Neymar. 

Neymar ar fi refuzat să se implice într-o anchetă internă a firmei ce privea acuzațiile unei angajate. Aceasta îl acuză pe starul lui PSG, în vârstă de 29 de ani, de agresiune sexuală. 

Conform Wall Street Journal, citat de spotmedia.ro, angajata Nike ar fi spus că Neymar a încercat să o forţeze să practice un contact sexual oral în 2016, în timp ce aceasta se afla în camera lui de hotel din New York, unde lucra la coordonarea şi logistica unui eveniment profesional.

Neymar a mai fost acuzat odată de viol, de un model brazilian, în 2019. Femeia l-a dat în judecată pe starul brazilian, dar cazul a fost închis din lipsă de probe. 

Neymar, 29 de ani, din 2017 la PSG, nu se mai gândește la Barcelona, foto: Imago

Neymar, contract terminat brusc cu Nike, după 15 ani de colaborare!

Anul trecut, Nike nu a dezvăluit de ce a ales să rupă subit contractul cu Neymar. Cele două părți colaborau de 15 ani. Neymar a fost sponsorizat de Nike de când avea doar 13 ani și activa pentru loturile de tineret ale lui Santos. În 2011, brazilianul reînnoise înțelegerea cu Nike până în 2022, nota atunci Marca.

Neymar și-a prelungit contractul cu PSG

Neymar rămâne la Paris! Până în 2025, nu 2026, cât anunța presa franceză. „E o mare bucurie să continui aventura la Paris Saint-Germain. Sunt foarte fericit la Paris”, a declarat brazilianul. 

„Sunt mândru să fac parte din acest grup, să muncesc zi de zi alături de acești jucători, de acest mare antrenor și să scriem împreună istoria clubului. Sunt lucruri care mă fac să cred și mai mult în acest proiect. Aici am crescut și ca fotbalist, și ca om. Sper să câștig și mai multe trofee”.

Și în actualele condiții, în pandemie, cu mari pierderi și pentru PSG, Neymar va avea același salariu: 36 de milioane de euro brut, 27 de milioane net!

CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN FOTBALUL INTERNAŢIONAL: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.