Fără să fi antrenat un sezon întreg la PSG, cu care a ratat titlul în fața lui Lille, Mauricio Pochettino ar fi intrat pe lista lui Real Madrid, după plecarea lui Zidane.
Publicația Defensa Central scrie că francezii nu acceptă plecarea tehnicianului argentinian fără bani și cer între 10 și 15 milioane de euro de la spanioli pentru a-l lăsa să meargă în Spania.
Pochettino și-a exprimat în mai multe rânduri interesul de a antrena Real Madrid și a mai fost pe lista clubului blanco atunci când era la Tottenham, dar Daniel Levy a reușit să-l păstreze.
The Sun scrie că relația antrenorului cu directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, nu e dintre cele mai bune, iar Pochettino ar fi încântat de ideea de a părăsi clubul. Cei doi au avut discuții contradictorii despre o plecare a lui Mbappe, care se conturează tot mai mult.
Pochettino mai are și varianta de a revenit la Tottenham. De cealaltă parte, Real Madrid îi are pe listă și pe Antonio Conte și Raul Gonzalez
{{text}}