Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Cristi Săpunaru, spre Rapid! Antrenorul confirmă: „Discutăm”

Cristi Săpunaru (37 de ani, fundaș central) negociază cu Rapid o revenire. Mihai Iosif, antrenorul giuleștenilor, confirmă discuțiile și cu Ovidiu Herea (36), un alt fost jucător al nou-promovatei.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 28 mai 2021

Cristi Săpunaru (37 de ani, fundaș central) negociază cu Rapid o revenire. Mihai Iosif, antrenorul giuleștenilor, confirmă discuțiile și cu Ovidiu Herea (36), un alt fost jucător al nou-promovatei.

„Jucătorul, dacă e bun și poate să alerge, ne poate ajuta. Întotdeauna Ovidiu Herea mi-a plăcut, e un jucător foarte bun, e pe lista mea. Sunt șanse să vină Săpunaru, există discuții”, a declarat Iosif, conform ProSport.

  • Ovidiu Herea (36 de ani), atacant central, a fost căpitanul celor de la Metaloglobus, echipă din Liga 2. Herea a înscris 14 goluri în 23 de meciuri jucate în Liga 2 și este liber de contract după despărțirea de bucureșteni.

Antrenorul „alb-vișiniilor” a continuat apoi cu o glumă: „I-aș mai lua pe Messi și Kante și mi-aș face treaba. Sunt mulți fotbaliști… nu mai avem un Hagi, un Mutu, jucători emblematici”.


Eu am spus ce posturi îmi doresc, mi se vor da niște variante. Bineînțeles că îl vreau și eu pe Messi, dar trebuie să ne încadrăm și cu siguranță nu se va mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat în trecut, că jucătorul e adus de unul și altul. Toți ne asumăm. Cred că undeva la 6-7 jucători vor pleca

Mihai Iosif, antrenor Rapid

Cristi Săpunaru, cale liberă spre Rapid

Săpunaru a ieșit din planurile lui Hamza Hamzaoglu, antrenorul lui Kayseri, care l-a informat că nu se mai bazează pe serviciile sale. Ca răspuns, „Săpun” a postat un mesaj emoționant pe Instagram, în care spune că respectă decizia antrenorului, deși nu este de acord cu ea.

Fundașul central a mai jucat la Rapid în trei rânduri: iulie 2006 - iulie 2008, ianuarie 2010 - iulie 2010 și februarie 2015 - septembrie 2015. Pe lângă Rapid și Kayserispor, Săpunaru a mai evoluat pentru FC Național, FC Porto, Real Zaragoza, Elche, Pandurii, Astra și Denizlispor.


Cel mai important trofeu pe care-l are în palmares este Europa League, cucerit în 2011 alături de FC Porto.

Deși mai are un an de contract cu turcii, sunt șanse mari că Săpunaru să devină un jucător liber.

Primele probe de sunet pe noul stadion din Giulești. Scaunele și gazonul, montate în totalitate

Citește mai multe știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.