Permiteți-mi să trăiesc o melodramă!
Ei, sărmanii... Eu, sărmanul. Nu mi se mai întâmplase: la 1 de noapte, după penalty-uri, stăteam încă treaz să văd festivitatea de premiere de la Gdansk, să-i contemplu pe ai mei, să-i văd pe spaniolii acelui Un(ay)u și nu-i mai puteam număra...
Erau prea triști
Nu-i mai puteam număra - deși încercam să-i număr pe băieții noștri care, după ce li se punea la gât medalia de finaliști învinși, coborau scările podiumului și își scoteau imediat medalia de pe gât, nu ca s-o arunce, dar nici prea departe de asta.
O strângeau câteva secunde între degete și atât. Încercam să-i număr, nu reușeam, erau prea triști, nu aveau putere s-o arunce. Nu mai știu câți erau... Oricum, Cavani... Oricum, Fernandes... Sărmanii!
Da, United a jucat prost, norvegianul abia mișca în tribună
Dați-mi voie să exagerez. Permiteți-mi o melodramă... Sigur, n-o fi fost cea mai proastă finală europeană a Unitedului, dar cele 21 penaltyuri plus unul, cel ratat la 11-10 de nefericitul De Gea, vor rămâne și vor sfida peste timp.
La 1 noaptea, voiam să-mi sun prietenii statisticieni tenaci, să-mi spună când a mai fost o finală europeană la 21 de penalty-uri, plus unul, ultimul, ratat de portar. Nu m-am îndurat să-i sun.
Nu-s nebun, sunt doar melodramatic, adică să scriu că United a jucat prost, că norvegianul abia mișca în tribună, dând unele semne slabe de îngrijorare, că am trăit să-l văd pe Cavani polemizând violent din teren cu coach-ul său, că Fernandes bodogănea necăjit, că nu le voi uita fețele așteptând VAR-ul, pentru golul norocos al lui Cavani, care a fost!, a fost 1-1.
Lăsați-mă să cânt fotbalul!
Face parte din melodrama mea speranța victoriei, a unui 2-1 banal de clasic. S-a intrat în prelungirile oribile, s-a pus la cale ordinea penaltyurilor cu acest arbitru francez care nici el nu știa prea bine ce ruperi de oase fluieră, după care am încremenit - e cuvântul exact! - la 21 de penaltyuri, niciunul ratat!
Lăsați-mă ridicol, lăsați-mă să cânt fotbalul! După 120 de minute de fotbal aproximativ, 21+1 penalty-uri, nu au găsit puterea să rateze niciun "11"!
Urlam pe interiorul meu de entuziasm. Eram fermecat de ei, cum, bă, niciunul să nu rateze?! Ce, eș' copil prostuț? Da, sunt prostuț, dar și ei, sărmanii, ce fericiți erau după fiecare reușită...
Jos, în dreapta, niciun zbârci, chiar dacă era prost bătut. La 1 noaptea, în București, câți erau treji și cunoșteau extazul unor penaltyuri neratate? Exagerez? Mai duceți-vă dracului cu pandemiile voastre!
Poate știu ei, spaniolii, ceva despre fericire
Și a apărut atunci De Gea... După catastrofă, l-au mângâiat cu toții, ca în orice melodramă adevărată, după care știți ce s-a întâmplat? Nu! Fiindcă v-ați dus la culcare, leneșilor...
Spaniolii s-au dus la poarta aceea și au tăiat cu o foarfecă, atent, bucăți din plasă, ca să le țină de noroc. Sunt un neam foarte superstițios, să fie sănătoși! Or fi știind ei ceva, sărmanii, or fi știind ceva despre fericire, noi o să spunem că n-am mai văzut un fotbal mai prost ca acela al lui Cavani cu Villarreal. Nimeni nu ne poate întrece în melodrame.
{{text}}