Fotbal   •   Liga 1   •   FC U CRAIOVA

Păreri împărțite în privința șanselor de succes ale lui Mutu la FC U Craiova: „Va fi la fel de mare antrenor cum a fost jucător” vs „E cale lungă”

Adrian Mutu, antrenor FC U Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 30 mai 2021

Dani Coman (42 de ani), fost coleg cu Adrian Mutu (42) la echipa națională a României, îi prevede „Briliantului” un viitor strălucit în meseria de antrenor. Antrenorul Marius Șumudică (50) este mai rezervat. 

Fanii FC U Craiova, noua echipă a lui Adrian Mutu, vor fi entuziasmați de laudele pe care Dani Coman i le-a adus fostului selecționer al echipei naționale de tineret.

Dani Coman crede că Mutu va avea o carieră de succes în antrenorat și că poate ajunge un antrenor „imens”, așa cum a fost ca jucător.

Dani Coman: „Mutu va avea succes ca antrenor”


„Mă bucură foarte mult revenirea lui Adrian în fotbalul românesc. A avut rezultate foarte bune la echipa națională de tineret, îl cunosc de când aveam 8 ani și știu că îi place foarte mult să stea zilnic pe teren, așa cum a făcut-o și când era jucător. Cred că va avea succes în cariera de antrenor, chiar zilele trecute ne-am întâlnit, am stat de vorbă cu el. 

Adrian a făcut greșelile pe care le-a făcut în viață, dar un singur lucru nu putem spune despre el, că nu a fost un fotbalist mare. A fost un fotbalist imens, a avut o carieră frumoasă, care putea fi mult mai frumoasă dacă ar fi fost mai echilibrat, așa cum e acum. 

Sunt convins că va avea o carieră în antrenorat, am văzut modul în care gândește fotbalul, pasiunea pe care o are pentru antrenorat, o să vedeți că va ajunge poate la fel de mare antrenor așa cum a fost jucător”, a declarat fostul portar la Pro X.

Marius Șumudică: „Nu pot să-l evaluez pe Mutu”


Numirea lui Mutu a fost comentată și de Marius Șumudică, care a fost mai rezervat.

„Eu nu pot să-l evaluez pe Mutu încă. Nu știu exact, nu îmi permit să vorbesc despre antrenorul Mutu. Tot timpul l-am admirat, l-am catalogat drept unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României. Dar de la a fi unul dintre cei mai buni jucători, până la a face pasul și a deveni un foarte bun antrenor, este cale lungă

Sunt «n» exemple când cei care au jucat fotbal la nivel înalt nu au ajuns mari antrenori, nu au fost antrenori de succes. Probabil vrea să demonstreze, să lucreze la o echipă de club, să fie zi de zi în iarbă. 

Nu e ușor, în Craiova sunt două echipe, una care cât de cât a avut succes și una care vine din Liga 2 acum, vor fi ceva neconcordanțe acolo și probleme, dar e nevoie de experiență. Probabil el a acumulat-o, dar nu pot să vă dau un verdict în ceea ce înseamnă Mutu ca antrenor al unui club. Nu l-am văzut, nu știu”, a spus Șumi la Pro X. 

Adrian Mititelu Jr., prima reacție după numirea lui Mutu

Adrian Mititelu Jr., conducătorul celor de la FC U Craiova, a oferit o primă reacție pentru Gazetă după angajarea antrenorului Adi Mutu.

„Au fost câteva chestii de pus la punct, la negocieri, dar nu cerințe ieșite din comun. Într-o săptămână am perfectat totul. Nu ne-a cerut jucători, nu e vorba despre așa ceva. 

Conducerea și antrenorul se consultă în legătură cu perioada de transferuri. Evident că vom întări echipa în perioada următoare, vor veni fotbaliști. Când vom bate palma cu vreun jucător, veți afla pe site-ul clubului. 

Sper să facem cât mai multe puncte în noul sezon și să ne apropiem de primele poziții ale clasamentului. Va fi un an greu, ne vom bate cu multe echipe care dispun de un buget mare. Vrem să facem un campionat bun pentru o nou-promovată”, a declarat Mititelu Jr. pentru Gazetă.

Știu imnul Craiovei. Tata a fost și este fan al Craiovei. Am crescut de la trei ani cu reviste cu Balaci, Ștefănescu, cu toți. Sunt obișnuit să aud în casă despre Universitatea Craiova. 

- Adrian Mutu, antrenor FC U Craiova

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.