Dinamo a câștigat azi Cupa României, după 27-20 cu AHC Dobrogea Sud. Formația din Ștefan cel Mare s-a impus în acest sezon și în campionat.
Dinamo București a încheiat un sezon în care a cucerit tot ce și-a propus. Handbaliștii antrenați de Constatin Ștefan s-au impus în Cupa României, ei trecând la pas în finală de AHC Dobrogea Sud, cu 27-20 (13-10). Doar prima repriză a fost mai echilibrată, echipa de la malul mării reușind să conducă de câteva ori în minutele de la început, însă Dinamo a revenit și a preluat hățurile meciului, reușind ca pe finalul partidei să nu se mai pună problema învingătoarei.
Dinamo a câștigat Cupa României!
AHC Dobrogea Sud a fost singura echipă care a reușit să o învingă pe Dinamo în acest sezon, dar acest lucru s-a întâmplat în campionat, 24-22 în luna aprilie, un succes ce nu a influențat în vreun fel deznodământul ligii interne.
Este a șasea cupă pe care o câștigă echipa din Ștefan cel Mare, după cele din 1979, 1982, 1988, 2017 și 2020, și al doilea event, mai reușind să câștige cele două trofee în 2017.
Dedicație specială
Partida din Sala Polivalentă a fost una plină de încărcătură emoțională pentru Dinamo. În primul rând, pentru că în tribune a fost Javier Humet, component al echipei alb-roșii, cel care și-a pierdut soția săptămâna trecută, la doar 33 de ani, în urma unui atac cerebral, trofeul fiindu-i dedicat.
În al doilea rând, pentru că după foarte mult timp, fanii au putut fi alături de ei, chiar dacă în număr restrâns, încurajările lor s-au simțit. Astfel s-a închis sezonul pentru echipa din Ștefan cel Mare, rămâne de văzut cum va arăta la următorul, fiind deja anunțate câteva transferuri de marcă: francezul Cedric Sorhaindo sau germanul Christian Dissinger.
La capitolul despărțiri, croatul Ante Kuduz a jucat ultima partidă pentru Dinamo, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai finalei, cu 7 reușite.
17 titluri de campioanăare în palmares Dinamo București, ultimele cinci fiind consecutive, 2016, 2017, 2018, 2019, 2021. În 2020, federația nu a acordat titlul pentru că liga națională a fost perturbată de pandemie
Dinamo București 27 (13)
Bannour 8, Kuduz 7, Botea 3, Shebib 3, Ghionea 2, Asoltanei 2, Gavriloaia 1, Mousavi 1
Antrenor: Constantin Ștefan HC
Dobrogea Constanța 20 (10)
Nistor 5, Nikolici 5, Ignat 3, Komogorov 3, Andrei 2, Ilie 1, Rocha 1
Antrenor: Djordje Cirkovici
{{text}}