Tenis

Naomi Osaka riscă excluderea de la Roland Garros » Gestul făcut după meciul cu Țig i-a adus o amendă de 15.000 de euro!

Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Patricia Țig (26 de ani, 63 WTA), 6-4, 7-6(4), în primul tur de la Roland Garros 2021. scor 4-6, 6-7 (4-7). Nipona nu s-a prezentat la conferința de presă, a fost amendată și riscă excluderea din turneu.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 30 mai 2021

Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Patricia Țig (26 de ani, 63 WTA) în primul tur de la Roland Garros 2021, scor 4-6, 6-7 (4-7). Nipona nu s-a prezentat la conferința de presă, a fost amendată și riscă excluderea din turneu. 

Naomi Osaka a anunțat din timp că nu va participa la conferințele de presă de la Roland Garros. Nipona și-a respectat promisiunea, dar consecințele pot fi mai grave decât se aștepta. Șefii celor 4 turnee de Grand Slam au emis un comunicat comun, în care o amenință cu excluderea din competiție, pe lângă amenda de 15.000 de euro primită deja. 

Naomi Osaka, amenințată cu excluderea de la Roland Garros

„Am sfătuit-o pe Naomi Osaka să nu continue demersul de a ignora îndatoririle față de media în timpul turneului. Riscă să fie sancționată în conformitate cu Codul de Conduită. Încălcarea repetată a regulilor va atrage sancțiuni mai dure, precum eliminarea din tur, amenzi substanțiale și chiar suspendare de la următoarele turnee de Grand Slam”, au transmis organizatorii de la Roland Garros, într-un comunicat oficial. 

Naomi Osaka boicotează conferințele de la Roland Garros 

Naomi Osaka și-a explicat decizia printr-un amplu comunicat. Nipona consideră că, adesea, jucătorii sunt hărțuiți în timpul conferințelor de presă și că întrebările jurnaliștilor îi pot destabiliza mental pe jucători. 

Am simțit de multe ori că lumea nu ia în considerare sănătatea mintală a sportivilor și acest lucru pare adevărat de fiecare dată când văd o conferință de presă sau iau parte la una. De multe ori stăm acolo și primim întrebări pe care le-am mai primit de mai multe ori sau întrebări care ne fac să ne îndoim de noi înșine și nu vreau să mă supun unor oameni care nu au încredere în mine. 

Am văzut mulți atleți care au cedat după o înfrângere în sala de conferințe și știu că și voi ați văzut. Consider că toată această situație lovește o persoană în momentul în care se află la podea și nu înțeleg motivul din spatele acestui lucru.
- Naomi Osaka

VIDEO. Rezumatul meciului Patricia Țig - Naomi Osaka 4-6, 6-7

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.