Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Dezvăluiri despre decizia radicală luată de Naomi Osaka la Roland Garros » Sora japonezei dă primele explicații: „Toată lumea i-a spus asta. Încrederea ei era complet distrusă”

+6 Foto
Naomi Osaka boicotează conferințele de presă de la Roland Garros // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 31 mai 2021

Mari Osaka (25 de ani), sora lui Naomi Osaka (23 de ani, 3 WTA), a dat mai multe detalii despre decizia japonezei de a boicota întâlnirile cu presa din timpul Roland Garros, din cauza atitudinii jurnaliștilor față de ea și a faptului că o afectează în plan mental.

Într-un mesaj postat pe Twitter de Tumaini Carayol, jurnalist sportiv la The Guardian, și și de Ben Rothenberg, Mari Osaka explică ce a determinat-o pe Naomi să nu participe la conferințele de presă.

De ce a renunțat Naomi Osaka la conferințe de presă de la Roland Garros

Sora jucătoarei dezvăluie că faptul că acesteia i s-a amintit constant că nu are cele mai bune rezultate la turneele pe zgură, inclusiv de către cineva din familie, a determinat-o să ia această decizie radicală.


Naomi mi-a povestit înainte de turneu că un membru al familiei a venit la ea și i-a spus că este slabă pe zgură. La fiecare conferință de presă i se  spune că are un record negativ pe zgură! Când a pierdut în turul 1 la Roma, nu era OK din punct de vedere mental. Încrederea ei era complet distrusă și cred că opiniile oamenilor i-au intrat în cap, iar ea crede că este slabă pe zgură. Asta nu este adevărat, iar ea știe că, pentru a se descurca bine și pentru a avea o șansă la câștigarea Roland Garros, trebuie să creadă că o poate face. Acesta este primul pas pe care un atlet trebuie să-l facă, să creadă în el.

Soluția ei a fost să blocheze totul. Să nu discute cu nimeni care o va face să se îndoiască de e. Își protejează mintea, de aceea i se spune sănătate mentală.  Mulți dintre voi, când aud acest termen, se gândesc că trebuie să fii depresie sau să ai vreo boală pentru a putea folosi acest termen, sănătate mentală.

Nu știu ce va face în viitor având în vedere organizatorii turneului ripostează și amenință că o vor exclude, dar eu sprijin acțiunile surorii mele pentru că face tot ce e mai bine pentru ea. Jucătorii de tenis nu sunt plătiți pentru a merge la conferințele de presă. Sunt plătiți pentru a câștiga.

Dacă și alții vor să facă la fel, iar ea va crea un precedent pentru ca și alții, pe viitor, să o poată face? Când am pierdut singurul meci din circuitul WTA la care a trebuit să merg la conferința de presă,  am văzut titluri care spuneau că am plâns. Este jenant pentru jucători. Unii pot îndura, dar alții sunt chinuiți de asta

- mesajul lui Mari Osaka

Naomi Osaka, amenințată cu excluderea de la Roland Garros

„Am sfătuit-o pe Naomi Osaka să nu continue demersul de a ignora îndatoririle față de media în timpul turneului. Riscă să fie sancționată în conformitate cu Codul de Conduită. Încălcarea repetată a regulilor va atrage sancțiuni mai dure, precum eliminarea din tur, amenzi substanțiale și chiar suspendare de la următoarele turnee de Grand Slam”, au transmis organizatorii de la Roland Garros, într-un comunicat oficial. 

VIDEO. Rezumatul meciului Patricia Țig - Naomi Osaka 4-6, 6-7


Citește mai mai multe știri despre Roland Garros:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.