Portretul făcut lui Dinu Todoran (42 de ani) de oamenii cu care a lucrat până acum în carieră arată un tip serios, preocupat de meseria de antrenor, și care știe să țină vestiarul datorită charismei lui. Gazeta a descoperit, însă, două episoade neștiute din cariera sa de jucător în care noul antrenor de la FCSB este asociat direct cu două partide suspecte.
În mai 2016, în urma judecării cazului de trucare de meciuri de la Gloria Buzău, FRF a decis suspendări însumate de 14 ani și 6 luni pentru mai mulți antrenori și jucători de la clubul aflat atunci în Liga 2. Antrenorii Ioan Viorel, Romeo Bunică și jucătorii lor au fost sancționați pentru aranjarea pentru pariuri a 18 meciuri (10 partide din Liga 2 și 8 amicale din Antalya).
În dosarul de 500 de pagini întocmit de oficialii FRF există și povestea a două partide pierdute la scor de Gloria Buzău în fața lui FC Voluntari (1-5 și 2-5), iar în depozițiile oficiale ale celor implicați în jocurile de culise apare și numele actualului antrenor de la FCSB, Dinu Todoran. El este indicat că ar fi încercat să-l determine pe un coechipier să rateze o lovitură de la 11 metri într-unul dintre meciuri, în urma indicațiilor primite de pe margine de la antrenorul secund al echipei adverse!
În mărturiile lor oferite în fața anchetatorilor FRF, trei jucători de la Gloria Buzău l-au menționat pe Todoran ca participant la episodul petrecut în noiembrie 2014, în finalul meciului FC Voluntari - Gloria Buzău 5-1 din Liga 2. Gazeta le va proteja identitatea.
În acel minut tabela arăta deja 5-1, un scor care, potrivit martorilor, le convenea celor care aranjaseră partida pentru pariuri. Povestește Martorul 1: “În ultimele minute, FC Voluntari a primit o lovitură de la 11 metri și portarul nostru, Cristian Stoicescu, a fost eliminat. Până la faza penaltyului, l-am auzit pe Romeo Bunică țipând de pe margine că nu trebuie să se mai înscrie goluri în meci, adică nici noi, nici cei de la Voluntari”.
Antrenor secund la Gloria, celebrul Romeo Bunică era bine conectat și la FC Voluntari, unde fusese antrenor cu doar un an și jumătate în urmă, pe vremea când echipa juca în Liga 3. În primăvara lui 2013, unul dintre jucătorii pe care i-a antrenat a fost chiar Dinu Todoran.
Todoran, în 2015, într-un duel cu Boldrin, la un meci amical cu Astra"Bunică i-a strigat lui Todoran să bată el"
În timp ce în poarta Gloriei se pregătea să intre un jucător de câmp, Dorin Burlacu, la marginea careului au început negocierile. Povestește Martorul 1: “În timp ce m-am așezat la marginea careului, am observat că exista o discuție între Adrian Bălan și, cel mai probabil, Dinu Todoran pe tema executantului. L-am auzit pe Romeo Bunică țipând către Todoran: “Bate tu!”. Bunică voia ca penaltyul să fie ratat”.
Un alt fotbalist de la Gloria, Martorul 2, a stat pe banca de rezerve și a observat cum secundul Marian Roșu primea indicații la telefon de la persoane necunoscute, iar Romeo Bunică transmitea mesajele mai departe în teren. “Înainte de executarea penaltyului, am văzut că Romeo Bunică a strigat la Dinu Todoran să rateze. Mingea a fost luată de Adrian Bălan și, din nou, l-am auzit pe Bunică strigând: “Adi, lobish!” (n.r. - Bunică voia ca atacantul advers să execute cu un lob), în repetate rânduri”.
Pe imaginile filmate de un amator la meci nu se văd discuțiile petrecute la marginea careului, însă executantul Adrian Bălan este surprins de două ori când întoarce capul și ascultă la ce îi spune cineva aflat în afara suprafeței de pedeapsă. Aflat chiar în acea zonă, Martorul 3 le-a povestit anchetatorilor FRF:
“Indicațiile de dinainte de meci au fost să ținem de 0-0 până în minutul 25-30. Noi am încasat însă primul gol în minutul 3, lucru care a dat planurile peste cap. Apoi, Romeo Bunică ne-a dat semnalul “acum, acum!” pentru încă două goluri. La pauză, Romeo Bunică ne-a spus să fim atenți la el și în repriza a doua pentru că ne va face semn când trebuie să primim gol sau goluri.
Pe finalul meciului, FC Voluntari a avut o lovitură de la 11 metri. Atunci, Romeo Bunică i-a spus lui Dinu Todoran să îi transmită lui Adrian Bălan să rateze penaltyul. Eu l-am auzit pe Todoran, care era în apropierea mea, cum i-a zis lui Bălan: “Bă, nu da gol!”.
Adrian Bălan a executat penaltyul, însă înlocuitorul portarului a apărat. Toți cei trei jucători de la Gloria susțin că actualul atacant de la Rapid a vrut de fapt să înscrie, șutând puternic în dreapta lui Burlacu, dar portarul de conjunctură a salvat în mod surprinzător. Jucătorul 3: “Bălan nu a băgat în seamă indicațiile lui Todoran, dar, fără să vrea, a ratat penaltyul”.
Deși a fost indicat drept complice la tentativa lui Bunică de a influența rezultatul, Dinu Todoran nu a fost anchetat de FRF din cauza lipsei altor probe. El nu a fost în lotul lui FC Voluntari la al doilea meci aranjat, câștigat de Voluntari cu 5-2 în aprilie 2015. Înainte de acest al doilea joc trucat pentru pariuri de cei de la Gloria, antrenorul buzoienilor, Ioan Viorel, le-a spus jucătorilor săi: „Cei de la Voluntari sunt prietenii noștri, trebuie să câștige”.
În urmă cu doi ani, Todoran a fost întrebat în timpul emisiunii GSP Live dacă a jucat vreodată într-un meci trucat. Actualul antrenor de la FCSB a răspuns: “Nu, nu am jucat. Nu am avut niciun astfel de meci”.
Eu nu merg pe valoarea profesională, ci pe valoarea umană. Mi-a mers bine în viață. Eu vreau să câștig cu un om bun. Mai bine decât să câștig cu un om rău
- George Becali, la DigiSport, despre numirea lui Todoran
Surse: “Todoran a dus adversarilor banii în bluza de trening”
Episodul din finalul meciului Voluntari - Gloria Buzău 5-1 nu este prima mărturie care-l asociază pe Dinu Todoran cu partide suspecte petrecute în acel sezon 2014-2015. Mai multe surse au povestit pentru reporterii Gazetei că actualul antrenor de la FCSB ar fi fost direct implicat în manipularea rezultatului partidei de play-off Rapid Suceava - Voluntari 1-3, din aprilie 2015.
Unul dintre membrii staffului celor de la FC Voluntari a susținut sub protecția anonimatului: “În seara de dinaintea meciului, cineva de la Rapid Suceava a venit la noi la hotel și a discutat despre jocul de a doua zi. La pauză, a fost 1-0 pentru ei, iar noi nu am ieșit din 30 de metri. La pauză, Dinu Todoran a luat o bluză și s-a dus în vestiarul gazdelor împreună cu un alt jucător care fusese înainte la Suceava. În bluză avea peste 20.000 de lei, bani de la conducerea clubului. S-a terminat 3-1 pentru noi”.
La final, antrenorul celor de la Rapid Suceava, Bogdan Tudoreanu, declara: “Aşteptăm să vină banii, să primească şi jucătorii o parte din restanţe şi poate atitudinea lot va fi alta pe teren. Atât au putut astăzi. Nu am mai avut nicio motivaţie, parcă am fost alţii după pauză”.
De partea cealaltă, Dinu Todoran le spunea ziariștilor din Suceava: “Am avut o mică şedinţă în vestiar la pauză pentru că noi avem un obiectiv. Unii dintre jucători s-au trezit, alţii o să se trezească. Am avut o dorinţă mai mare de a câştiga faţa de cei de la Suceava. O echipă care nu are motivaţie este greu să se concentreze”.
În 2019, Todoran a fost întrebat la GSP Live despre acest episod, însă a negat vehement implicarea în trucarea partidei.
- Moderator: Știu o poveste de la meciul Foresta Rapid Suceava - Voluntari 1-3, cu niște bani care s-au dus dintr-un vestiar în altul. A fost 1-0 la pauză, 1-3 la final.
- Todoran: (Se gândește) Nu știu, nu cred.
- Moderator: Știu povestea din ambele părți.
- Todoran: Nu știu. Fiind jucător, fiind antrenor secund trebuie să stai în vestiar. Trebuie să le spui tactica jucătorilor. Nu văd cine s-ar fi dus de la noi (n.r. - în vestiar la adversari)…
- Moderator: Știi cine era numit de oameni că s-ar fi dus?
- Todoran: Nu.
- Moderator: Tu!
- Todoran: N-are cum! (Zâmbește încurcat și bea o gură de apă din pahar) E o poveste neadevărată. Eram și antrenor secund, și jucător…Cum să mă duc?! Nu înțeleg. Dar fiecare poate să zică ce vrea. E democrație, fiecare are dreptul la opinie.
Pe teren, în acel meci, s-au aflat trei fotbaliști care ulterior aveau să fie implicați în scandaluri privind pariurile. În 2017, Dragoș Sfrijan, fundașul celor de la Rapid, a fost suspendat un an pentru trucare de meciuri în liga a doua irlandeză, în timp ce juca pentru Athlone Town, un club finanțat de mafia chineză a pariurilor care a controlat în 2016 și Academica Clinceni.
În 2019, atacantul lui Voluntari, Mihai Voduț a fost suspendat doi ani pentru că a pariat pe meciurile echipei sale. În 2020, numele lui Costel Roșu a apărut într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT. Fostul mijlocaș de la Voluntari și alți jucători de la Dacia Brăila erau amenințați de interlopi după ce promiseseră și eșuaseră în tentativa de a truca meciuri din Liga 2.
{{text}}