Abia ce-a promovat în eșalonul secund, că se și discută aprins despre urcarea Stelei, pendinte de Ministerul Apărării Naționale, în Liga 1. Atât că, având statutul de club de drept public, CSA n-ar putea promova decât dacă și-ar schimba forma juridică și ar deveni de drept privat.
Altfel spus, să nu mai fie subvenționat de stat. Nu numai că ar trebui să facă asta, dar ar trebui s-o facă neîntârziat. Până la sfârșitul lunii iunie, fiind obligat, pentru a evolua în L1, să cesioneze întreaga activitate către un club privat cu minimum un an înaintea promovării. Deci, pentru sezonul 2022-2023, înainte de 1 iulie 2021.
Doar așa ar respecta hotărârea Comitetului Executiv al FRF din 3 iulie 2019, care a redus termenul respectiv de la 3 ani la unul. Decizie pe care FCSB, montată (știți de ce) să împiedice cu orice preț și orice cale ascensiunea CSA, a atacat-o la TAS. A argumentat că schimbarea cu pricina trebuie efectuată nu când echipa a ajuns în Liga 2, ci când ia naștere, în Liga 4 sau 5.
CSA SteauaGruparea patronată de Gigi Becali a pierdut la Lausanne, însă nu s-a lăsat. A intentat proces la Tribunalul București, speța fiind în curs de judecare.
S-ar impune, simplificând, ca Steaua să meargă pe drumul urmat de FC Argeș. Subordonat autorităților locale, clubul din Trivale a putut promova în L1 doar după ce a cedat secția de fotbal către ACS Campionii FC Argeș. Asociație fondată de SC Apă Canal 2000 SA și SC Salubritate 2000 SA, două societăți comerciale aparținând tot Primăriei! Un fel de aceeași Mărie cu altă pălărie, nu?!
Dincolo de nesfârșitele polemici privind numele, palmaresul și marca, Steaua tentează. Atrage ca magnetul. Are ce arăta: firmă, stadion ultramodern și, element foarte important, suporteri.
Mulți și fideli, ei au rămas aproape chiar și în perioada în care actuala formație a lui Daniel Oprița se chinuia pe tăpșanele din Liga 4.
Ca atare, merită luată în calcul posibilitatea, ba încă una mare, de a descoperi parteneri dornici să intre în asociere cu ea. În așa fel încât, aceștia furnizând bugetul, CSA să iasă de sub umbrela MApN.
De acord că nu dai la fiecare pas peste persoane potente financiar dispuse să investească în fotbal. Dar ele mai există. Trebuie numai căutate și convinse. Victor Pițurcă s-ar număra, se aude, printre ele.
Repet că transformarea se cere făcută foarte repede. Și nu întocmirea documentației ar crea dificultăți, cât găsirea acelui asociat, măcar unul, în stare să susțină salariile și celelalte cheltuieli. De ordinul milioanelor de euro.
Iată de ce mă îndoiesc, oare sunt singurul?, că Steaua va reuși să promoveze în 2022. Amânarea îi va necăji, chiar și irita, pe fani. Care trebuie să nu uite însă că graba strică treaba. Că favorita lor a stat 2 ani în L4 și nu s-a cutremurat pământul.
Cu scuzele de rigoare, întreagă această discuție mi se pare prematură. Deschisă prea devreme. Din ce-am văzut la baraj, o echipă modestă, care n-a entuziasmat, problema ei va fi mai degrabă să reziste în L2, nu să urce în L1. Evident că lotul va fi întărit, dar orișicât, Liga 2 e altă mâncare de pește.
{{text}}