O ipoteză incredibilă cu privire la situația lui Sergio Ramos (35 de ani) la Real Madrid a fost lansată în Spania.
Ca urmare a dificultăților financiare cauzate de pandemia de COVID-19, Real Madrid plănuiește să reducă salariile tuturor fotbaliștilor cu 10%. O astfel de micșorare a salariului a fost deja aplicată în cazul persoanelor din conducerea clubului „blanco”, în timp ce șefii poartă negocieri individuale cu jucătorii, pe care speră să-i convingă să accepte la rândul lor tăierea salarială.
Sergio Ramos, arătat cu degetul
În acest context, Jose Ramon de la Morena, directorul postului de radio El Transistor, vine cu un anunț-șoc pentru suflarea „blanco”. Acesta susține că Sergio Ramos și-ar suna colegii și ar încerca să îi convingă să refuze tăierea salarială propusă de club. Ramos ar fi fost „turnat” chiar de unul dintre coechipierii pe care i-ar fi sunat.
Ramos argumentează că șefii clubului vor să taie din salarii doar pentru a strânge bani astfel încât Kylian Mbappe să fie transferat! Mbappe este jucătorul lui PSG, iar un eventual transfer ar presupune achitarea unei sume importante, ce ar depăși cu mult 100 de milioane de euro.
Sergio Ramos rămâne liber de contract
Ramos, căpitanul echipei, se află într-o situație delicată. Acestuia îi expiră contractul la finalul lunii iunie, iar până acum nu a ajuns la un consens cu Real Madrid în privința prelungirii contractului.
Fotbalistul vrea o nouă înțelegere pe doi ani, clubul propune prelungirea pentru un singur sezon. Așadar, în scenariul prezentat de presa din Spania, Ramos ar încerca să se răzbune pe conducerea clubului, reticentă în a-i satisface pretențiile.
16 ania petrecut Ramos la Real Madrid. A fost transferat de vicecampioana Spaniei în 2005, de la Sevilla
671 de meciuria adunat Ramos în tricoul lui Real Madrid
{{text}}