Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - GEORGIA 1-2

Ciprian Marica, mesaj frontal pentru președintele FRF după eșecul cu Georgia: „Răzvane, trebuie să îți pui niște semne de întrebare”

+55 Foto
Ciprian Marica

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 03 iunie 2021

Ciprian Marica (35 de ani), fostul atacant al echipei naționale a României, trage la răspundere atât staff-ul tehnic al „naționalei”, cât și conducerea FRF după eșecul din „amicalul” cu Georgia, scor 1-2.

„Până la urmă, spunem că este încă o seară neagră pentru echipa națională. Ne dorim să vedem că cei care conduc echipa națională înțeleg ceva. Atât antrenorul, cât și conducătorii. 

Atunci când se greșește, e de vină și comisia tehnică a FRF, care vedem că ne propune tot felul de chestii. Ne impune jucători, ne spune cât de bine sunt selecționați antrenorii pe la loturi de către oamenii din Federație, dar totuși rezultatele lor nu sunt cele pe care ni le spun. Nu le vedem, trebuie schimbat ceva fără doar și poate!”, a spus Ciprian Marica la Pro X. 

Ciprian Marica: „Mergem din rău în mai rău”


„Răzvan Burleanu și întreaga companie au 7-8 ani la FRF și mergem din rău în mai rău. Nu am absolut nimic cu Răzvan, dar Răzvane, și tu la rândul tău trebuie să îți pui niște semne de întrebare: unde ai dus fotbalul românesc? În tot mandatul tău ai reușit o performanță, la echipa națională U21 (n.r. - semifinala de la EURO 2019). Bun, și altceva în acești ani? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem. 

Nu știu câți oameni sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă la echipa națională, așa că aș vrea să văd că oamenii se schimbă, că înțeleg momentul, perioada dificilă a echipei naționalei și schimbă ceva, vin cu soluții. Asta aș vrea eu, pentru a mai avea speranță. În ritmul ăsta, e clar că publicul își pierde răbdarea, speranța”, a concluzionat Marica.

Răzvan Burleanu, președintele FRF

Per total, aș avea de spus ceva pozitiv. Budescu a dat o pasă fantastică la faza penalty-ului, a urmat o preluare și o pasă fantastică a lui Ianis Hagi, apoi obținem penalty-ul. 



Sorescu, pe poziția de fundaș dreapta, este un câștig pentru națională. Mă mir că nu a fost văzut mai de mult. 



Ianis Hagi a avut reușite, suferim pe faza defensivă. Sper ca Mirel Rădoi să vadă și să analizeze lucrurile astea.



- Ciprian Marica


România - Georgia: doar 500 de suporteri în tribune

+55 Foto
România - Georgia (foto: Cristi Preda/GSP)

Deși s-au pus în vânzare 3.800 de bilete, în tribunele de pe „Ilie Oană”, au fost doar vreo 500 de fani, printre care și o mână de gruzini. Aceasta a fost prima reîntâlnire a suporterilor cu naționala, acasă, de la partida cu Suedia (0-2), din 15 noiembrie 2019.

Într-o atmosferă destul de molcomă, încălzită de tribune rareori, „tricolorii” au intrat pe teren cu un banner pe care scria: „După 565 de zile, cea mai frumoasă oră: împreună în peluza tricoloră!”.

VIDEO. Răzvan Burleanu, prima reacție după umilința cu Georgia, scor 1-2

Citește mai multe știri despre România - Georgia 1-2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.