Tenis

Ashleigh Barty a abandonat de la Roland Garros! Stupoare la Paris: de ce s-a retras australianca

Ashleigh Barty. FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 03 June 2021

Ashleigh Barty, numărul unu mondial și favorita principală de la Roland Garros, a abandonat în meciul din turul III cu poloneza Magda Linette (29 de ani, 45 WTA). 

Australianca de 25 de ani a abandonat în setul secund, din cauza unor probleme la spate. Linette câștigase manșa inaugurală cu 6-1, iar scorul din setul secund era 2-2. 

Ashleigh Barty a abandonat de la Roland Garros!

Barty, care s-a retras din cauza unei accidentări și în urmă cu două săptămâni, la Roma, a solicitat intervenția medicului după încheierea primului set. Aceasta a primit tratament mai întâi pe teren, iar mai apoi la vestiare, însă nu a mai rezistat decât patru game-uri. 

Astfel, competiția de la Paris rămâne fără primele două favorite. Naomi Osaka și-a anunțat zilele trecute retragerea din turneu din cauza nemulțumirilor avute față de conferințele de presă de la Roland Garros. 

Lor li se adaugă și cehoaica Petra Kvitova, cea care a suferit o accidentare bizară: a călcat strâmb după o conferință de presă și s-a văzut nevoită să se retragă la rândul ei de la Roland Garros

Ashleigh Barty era considerată una dintre marile favorite la Roland Garros, foto: Imago

Barty s-a retras de la Roland Garros

Ashleigh Barty nu a participat în 2020 la Roland Garros din cauza pandemiei de coronavirus, însă ea a fost cea care s-a impus în 2019 la competiția de pe zgura pariziană, acela fiind primul și singurul său trofeu de Mare Șlem de până acum.

Fără Naomi Osaka, Ashleigh Barty și Simona Halep, Aryna Sabalenka, Iga Swiatk, Sofia Kenin și Elina Svitolina sunt acum principalele favorite la câștigarea competiției.

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.