Răzvan Lucescu a fost prezentat oficial la PAOK Salonic sub hashtagul #Razvanisback. TheGeneral. "E minunat să mă întorc acolo unde am trăit cei mai buni doi ani ai vieții mele".
După doi ani, Răzvan Lucescu e înapoi la PAOK. Și alb-negrii i-au pregătit o primire specială la întoarcere.
Răzvan Lucescu, la prima conferință la PAOK Salonic: „Eu simt că nu am plecat niciodată"
Prima conferință de presă, astăzi, la Salonic, a avut mai multe hashtaguri, care apăreau scrise mari, în spatele mesei la care vorbea antrenorul: #Razvanisback sau #TheGeneral sau #Reloaded. Cel mai bun antrenor din istoria lui alb-negrilor, care a cucerit titlul Greciei după 34 de ani, într-un campionat fără înfrângere, 2018-2019.
„Eu simt că nu am plecat niciodată", a lansat tehnicianul în vârstă de 52 de ani. „E minunat să mă întorc acolo unde am trăit cei mai buni doi ani ai vieții mele".
A fost foarte clar în mesajul său: „Sunt aici ca să înving. Dacă nu înving, vine altcineva în locul meu pentru a-și încerca șansa. Dacă nu înving, plec. E foarte simplu. Dar pentru mine nu există dacă! De aceea am venit la PAOK".
Răzvan Lucescu, foto: ImagoEu sunt antrenor. Tatăl meu e mai mult de atât. Când nu avea echipă, m-a urmărit constant și a suferit alături de mine. Nu știu ce va face când își va încheia cariera, poate va juca tenis
- Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu: „Nu mai simt aceeași presiune ca înainte"
Întrebat dacă PAOK se poate bate la titlu cu lotul actual, Lucescu a răspuns: „Calitatea jucătorilor e importantă, transferurile ajută, însă munca e esențială, la fel, motivarea băieților".
Nu se mai gândește la performanțele din trecut. „Un antrenor trebuie să demonstreze ce poate în fiecare zi. Nu mai e timp să privească în spate". Față de momentul când a semnat prima oară la Salonic, în 2017, „m-am schimbat, sunt altfel acum. Nu mai simt aceeași presiune ca înainte".
„Luptați, munciți și luptați din nou!"
Ce le va spune jucătorilor când va intra în vestiar? "Sunteți buni, dar e important pentru viața voastră să fiți învingători. Luptați, munciți și luptați din nou! Fiți gata!".
Acum, nu mai pot pleca. Am clauză de șapte milioane. Nu mai pot, dar nici nu vreau să plec. Totuși, dacă nu voi avea succes, ne vom despărți, pentru că asta e viața antrenorilor. Dar eu nu mă gândesc la lucruri negative. Sunt aici pentru trofee
- Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
3 trofeea cucerit Răzvan Lucescu în precedentul mandat la PAOK (2017-2019): titlul de campion și două Cupe ale Greciei
1,7 milioane de euroeste salariul anual al antrenorului la clubul din Salonic, cu care a semnat un contract pe trei sezoane
{{text}}