Deși se abține să-și critice vehement fostul elev, Victor Pițurcă (65 de ani) e nemulțumit de naționala lui Mirel Rădoi: „Îmi place că el are un crez și că îl urmează, poate va reuși. Sper să nu fie încăpățânare, fiindcă avem nevoie de rezultate!”
- România face parte din grupa J a preliminariilor pentru Mondial, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein; Următorul meci oficial al „tricolorilor” este pe 2 septembrie, în Islanda.
- Domnule Pițurcă, ați văzut meciul cu Georgia, cum vi s-a părut?
- Sincer? A fost un meci amical, chiar prea amical tratat de jucătorii noștri! Mă uitam la golul doi al Georgiei și nu-mi venea să cred câte greșeli în lanț s-au făcut acolo, individiale, dar și colective. Deci nu mi-a plăcut nimic din ce am văzut! Fiindcă, pentru mine, rezultatul e foarte important.
- Nu e prea mult să ne-au bătut la rând și Armenia, și Georgia?
- Păi, nu erați voi, cei din presă, nemulțumiți când făceam egal cu campioanele mondiale, pe vremuri?! Acum de ce sunteți supărați că ne bat Armenia și Georgia? În acest punct a ajuns echipa națională. Asta e situația.
Victor Pițurcă: „Echipa asta poate mai mult”
- E vorba despre consecvență sau despre încăpățânare la Mirel Rădoi când spune că nu vrea să schimbe principiile de joc, în ciuda acestor rezultate?
- Poate că e vorba despre amândouă. Poate că el nu știe să antreneze de altă manieră și vrea să impună această strategie, de joc ofensiv. El are un crez și îmi place că ține la asta. Și poate va reuși. Sper că nu e încăpățânare, că dacă ar fi așa, și-ar da seama că e una păguboasă. În primul rând pentru el, că ar ieși pe ușa din dos de la națională, dar și pentru echipă. Fiindcă, acesta e adevărul, nu-l putem ocoli, nu are rezultate.
- Vi se pare că jucăm mai ofensiv cu el?
- Din ce am văzut în ultimul timp, eu nu mai știu ce înseamnă asta. Eu am explicat la vremea mea, joc ofensiv înseamnă să construiești de la portar, să ai posesia, să finalizezi, să recuperezi repede, să ții iar de minge. Asta pot să facă Barcelona, Bayern, PSG. Dar la națională, unde ai adversari redutabili, nu poți face asta mereu. A, că Mirel încearcă să facă presing în jumătatea adversă, e OK. Dar asta nu înseamnă neapărat că joci ofensiv. Însă aici e problema lui, cum interpretează aceste lucruri.
- Problema cea mai mare e că tot pierdem.
- Da, iar rezultatele sunt cele mai importante, mai ales la națională, unde toată lumea așteaptă ca echipa să câștige. Uite, eu nu sunt de acord cu cei care zic că indiferent cine ar veni selecționer, nu se poate mai mult. Eu cred că această echipă e capabilă de rezultate. Și poate că Mirel va reuși să găsească acel nucleu de jucători care să facă ce vrea el. OK, nu mai avem fotbaliști mari, precum Hagi, Chivu, Gică Popescu, dar sunt tineri cu calități, care vin din urmă. Însă ei au nevoie și de rezultate, altfel își pierd încrederea și nu pot să crească.
Victor Pițurcă: „Cu Anglia va fi altfel”
- Urmează Anglia, vă e teamă?
- Nu, eu zic că echipa va arăta mai bine. Fiindcă o să apară acea frică de o echipă mult mai bine cotată. Când joci la națională, așa trebuie să fii, să ai teama aia, emoția, dar constructive, nu care să te paralizeze! Așa ar fi trebuit să facă și cu Georgia. Veți vedea, se vor mobiliza altfel cu Anglia.
- După Anglia revenim la preliminariile Mondialului. Ce șanse de calificare mai vedeți?
- Sub 10 la sută! Dacă ai pierdut cu Armenia, e foarte greu să te mai califici. Nu mai vorbesc că Macedonia a bătut Germania. Acum, trebuie să învingi și tu în Macedonia și în Germania, ca să revii în lupta pentru locul doi. Și în primul rând să câștigi în Islanda. Asta va fi ca o finală pentru noi! Acum, Mirel are hățurile. Să facă așa cum crede, să continue cu principiile lui, dar ne trebuie și rezultate!
Eu nu vreau să-i dau sfaturi publice lui Mirel. Nici mie nu mi-ar plăcea asta. Dacă ne vedem, asta e altceva, pot să-i spun unele lucruri.
Cine vrea să joace la 0-0? Poate doar când ești la o echipă mică și dai de una foarte mare. Cel mai bun exemplu e Chelsea în finala Ligii Campionilor. Și-a ajustat tactica să câștige. N-a jucat în stilul ei, a stat la cutie, pe contre, iar Manchester City, o forță ofensivă, nu a prea avut ocazii. Iar Chelsea a luat trofeul.
- Victor Pițurcă
{{text}}