Fotbal   •   Liga 2   •   FC VOLUNTARI - DUNĂREA CĂLĂRAȘI 4-0

Haz de necaz după ratarea promovării: „Acum e iunie și am luat banii pe ianuarie, aștept octombrie să-i iau și pe februarie”

+5 Foto
Cristi Bud

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 04 iunie 2021

Cristian Bud (35 de ani), atacantul de la Dunărea Călărași, a făcut haz de necaz după înfrângerea din barajul cu FC Voluntari, pierdut la general cu 1-6. 

În returul barajului de menținere / promovare în Liga 1, FC Voluntari și-a zdrobit adversara. A fost 4-0 pentru ilfoveni, dar Bud se bucură că echipa sa a reușit să ajungă până în acest punct, deși a ratat marele obiectiv. 

Atacantul echipei a discutat despre problemele financiare de la club, care are restanțe salariale de câteva luni față de fotbaliști.

Cristi Bud: „Îmi doresc să rămân la Dunărea”


„Ne-am jucat șansa, ne bucurăm că am ajuns până aici. Nimeni nu ne-a dat nicio șansă având în vedere ce probleme am întâmpinat în fiecare zi. Zi de zi să mergi la stadion știind că nu ți-ai primit drepturile... A fost greu, dar trebuie să-mi felicit colegii, pe toți din vestiar, conducerea și mai ales antrenorii.

Staff-ul, domn Profesor (n.r. - Cristi Pustai) a anunțat că pleacă, din câte am văzut în presă. Eu am avut o rundă de discuții cu cei din conducere, îmi doresc să rămân aici.

Am uitat PIN-ul de la card (râde). Acum e luna iunie și am luat banii pe ianuarie, acum așteptăm să se facă octombrie să-i am și pe februarie. Cred și sperăm că o să se rezolve. Este greu, avem familii, rate, chirii de plătit”, a declarat Bud.


Prima repriză noi cu ocaziile, ei cu golurile. Dacă noi dădeam gol în prima repriză, poate era alta soarta meciului, dar asta e diferența între primele două ligi.



Au rămas Petrolul, U Cluj în Liga 2, cred că și la anul o să fie bătaie mare pentru play-off. 

- Cristi Bud, Dunărea Călărași

Mai multe știri despre FC Voluntari - Dunărea:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.