Liga 1

Cine este Stipe Vucur, noul jucător de la FCSB » Fost coleg și bun prieten cu Steliano Filip, ar fi putut ajunge la Sepsi OSK!

+7 Foto
Stipe Vucur, lângă Gnohere, în FCSB - Hajduk Split 2-1

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea  —  vineri, 04 iunie 2021

Gigi Becali (62 de ani) a anunțat că a adus un fundaș central impunător la FCSB, fără a-l numi. Fotbalistul în cauză este Stipe Vucur, în vârstă de 29 de ani.

„Am luat astăzi un fundaș de 1.95 metri, din liga a doua germană, care a mai jucat și în Austria. Vreau să nu mai primesc gol de la ăia de 1,60 metri. Cel mai mult mi-e frică de cornere!”, a spus Becali la Pro X.

Potrivit sport.ro, informația fiind confirmată de sursele GSP.ro, fundașul adus de Gigi Becali este Stipe Vucur (29 de ani). Vucur are dublă naționalitate, austriacă și croată, măsoară 1,95 metri și a evoluat ultima dată la Hallescher FC, în a treia ligă din Germania!

Cine este Stipe Vucur, noul jucător de la FCSB

Înainte de Hallescher, la care a ajuns în octombrie 2020, Vucur a mai evoluat pentru Hajduk Split, Kaiserslautern, Wacker Innsbruck, Lustenau, fiind crescut de academia celor de la Red Bull Salzburg.

Vârful de formă al carierei l-a atins în iulie 2016, când evolua pentru Kaiserslautern. Atunci era cotat la 900.000 euro de către Transfermarkt.com, acum la 250.000.

Contractul lui Vucur cu Hallescher a expirat la finalul acestui sezon, iar cele două părți nu au prelungit înțelegerea, deși aveau această opțiune. Din informațiile GSP.ro, Vucur a ajuns la FCSB pe aceeași filieră cu croatul Ante Vukusic. Acesta a fost propus și la Sepsi OSK în iarnă, dar mutarea nu s-a concretizat!

Stipe Vucur a fost coleg cu Steliano Filip: „Țiganul și eu”

Echipe din 3 țări se află în CV-ul lui Stipe Vucur: Austria, Germania și Croația. Clubul croat pentru care Vucur a evoluat este Hajduk Split, între iulie 2018 și iulie 2020. Acolo a fost coleg cu românul Steliano Filip, care a evoluat la Hajduk între ianuarie 2018 și februarie 2019.

Relația dintre Vucur și Steliano Filip pare să fi fost una foarte bună, fundașul postând mai multe fotografii alături de jucătorul român. În una dintre acestea, Vucur a postat o descriere ofensatoare: „Gipsy & me”. În traducere, „țiganul și eu”.

foto: Instagram @ vucur29

Vucur a jucat împotriva celor de la FCSB

Stipe a jucat împotriva celor de la FCSB în 2018, în turul 3 de calificare în grupele Europa League. În tur a fost 0-0 în Croația, la retur FCSB a câștigat cu 2-1. 

La București, Vucur, purtătorul tricoului cu numărul 29, a fost integralist. Vucur a avut o parte de vină la golul decisiv, de 2-1, marcat de Harlem Gnohere în ultimul minut al prelungirilor. Gnohere a fost scăpat din marcaj tocmai de Vucur și a marcat golul izbăvitor cu capul

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.