Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) a revenit la antrenamente după accidentarea care o ține departe de terenul de tenis și de turneul preferat, Roland Garros.
Accidentată la gambă pe 12 mai, când a abandonat în turul II al turneului de la Roma, în meciul cu nemțoaica Angelique Kerber (33 de ani, 26 WTA), la scorul de 6-1, 3-3, Simona Halep a revenit azi la antrenamente.
VIDEO Simona Halep a revenit pe teren după accidentare
Simona, care a suferit o ruptură musculară la gamba stângă a publicat azi pe contul de Instagram un video de la primul antrenament după pauza provocată de accidentare.
Simona le-a arătat fanilor cum lucrează la forehand și backhand, sperând să fie într-o formă cât mai bună la Wimbledon și Jocurile Olimpice.
Simona Halep: „Mi-am dat seama ce simt pentru tenis”
Simona a postat și un mesaj emoționant cu ocazia revenirii pe teren.
„Primele lovituri după trei săptămâni și jumătate. Simt că ar fi trecut mult mai mult pentru că mi-a fost foarte dor să joc. Această perioadă a fost foarte bună pentru că, chiar dacă am o viață minunată, mi-am dat seama ce simt față de tenis și cum mă simt când nu pot juca. Iubesc acest sport și acum înțeleg de ce timp de mulți ani am trăit pentru tenis și m-am bucurat atât de mult să fiu la cel mai înalt nivel.
Sigur că nu este ușor să ajungi acolo, este epuizant din punct de vedere mental și emoțional. Acum realizez cât de puternică am fost. Când te accidentezi înainte de turneul preferat, la care ai jucat cel mai bun tenis și la care ai concurat 10 ani fără oprire, ești tristă și te întrebi «De ce mi se întâmplă asta?».
După câteva săptămâni am înțeles că asta mi se întâmplă. Acum vreau să înfrunt orice provocare care îmi iese în cale. Nu știu dacă din punct de vedere fizic sunt pregătită, dar știu că sunt gata să înfrunt ce urmează. Vă mulțumesc pentru sprijinul oferit în toate momentele”, a scris Simona.
{{text}}