Sporturi   •   Volei   •   românia

Încă o revenire fantastică a „tricolorelor”! De la 0-2, 3-2 cu Spania la Harnes

Buterez și Ariton încearcă să o blocheze pe Lavado FOTO Marius Ionescu

Articol de Marian Ursescu   —  sâmbătă, 05 iunie 2021

România a obținut a treia victorie în grupa A din Golden League, dar nu mai poate prinde Final Four-ul de la Ruse, din 19-20 iunie

Naționala feminină de volei a României a reușit o nouă revenire formidabilă în Golden League. Săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, fetele pregătite de italianul Luciano Pedulla au învins Franța cu 3-2, după ce erau conduse cu 2-0 la seturi. 

De această dată, Alexia Căruțașu, Adelina Ungureanu și celelalte "tricolore" au întors Spania, după ce au fost conduse tot cu 2-0 la seturi. La Harnes (Franța), ibericele au luat primele două seturi la mare luptă: 26-24.

Româncele nu au dezarmat însă. Și-au ridicat și mai mult nivelul jocului și au egalat la seturi după 25-20 și 25-21. În decisiv, româncele au fost mereu cu un pas-doi în față și s-au impus în cele din urmă cu 15-12. Cele două puncte câștigate nu le ajută însă pe "tricolore". 


România a pierdut vineri, tot la Harnes, cu Franța, 0-3. Mai are de jucat duminică, în fața Azerbaidjanului, ora 16:00, dar indiferent de rezultatul partidei, nu mai poate obține calificarea în Final Four-ul din Bulgaria, de la Ruse, din 19-20 iunie.

Merită remarcat însă jocul foarte bun, din partida cu Spania al Alexiei Căruțașu și al Adelinei Ungureanu. Prima a reușit 28 de puncte, iar Adelina 22.

Clasament grupa A

1. Spania 12 

2. România 8 

3. Franța 7 

4. Azerbaidjan 0


Rezultatele echipei României

România-Franța 3-2 și 0-3

România-Spania 2-3 și 3-2

România-Azerbaidjan 3-0

Băieții, prima victorie

La masculin, tot în Golden League, grupa B, România a reușit sâmbătă, prima victorie, în chiar ultimul meci. După trei înfrângeri consecutive, 1-3 cu Ucraina, de două ori, și 2-3 cu Slovacia, băieții antrenați de Sergiu Stancu au învins aseară Slovacia, cu 3-1, la Zaporojie. România e pe locul 2 cu 4 puncte, după Ucraina cu 9, dar în fața Slovaciei, cu 2. Duminică se mai joacă Ucraina-Slovacia. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.