Euro 2020

Alarmă la naționala Spaniei! Căpitanul Busquets are COVID-19 și a părăsit lotul » Toată delegația în carantină!

Foto: Getty Images

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 07 iunie 2021

Sergio Busquets, 32 de ani, mijlocașul Barcelonei, a fost depistat pozitiv duminică și așteaptă decizia selecționerului Luis Enrique. Dacă va fi păstrat, sigur nu va juca primul meci de la Euro, cu Suedia.

Asta le lipsea spaniolilor când mai e doar o săptămână până la primul lor meci la Euro! Sergio Busquets jucase vineri 63 de minute la 0-0 cu Portugalia. Nimic nu părea să afecteze atmosfera la iberici. Duminică, s-a dat alarma. Un singur test de coronavirus a ieșit pozitiv. Chiar al căpitanului naționalei.

Mijlocașul Barcelonei a părăsit imediat cantonamentul și întreg lotul a intrat în carantină. Mâine, era programat ultimul amical, contra Lituaniei, dar în aceste condiții e imposibil. La Roja va fi înlocuită de echipa U21. La Rojita.

Sergio Busquets s-ar antrena singur zece zile

Se așteaptă decizie lui Luis Enrique. Va fi păstrat Busquets? Selecționerul știe că UEFA îi permite să-l înlocuiască (pentru COVID-19 sau accidentare). Dacă nu renunță la el, nu îl va putea folosi cu siguranță luni, 14 iunie, cu Suedia, la Sevilla. Și e sub semnul întrebării și pentru confruntarea cu Polonia, a doua la turneul final, pe 19 iunie. În plus, scrie Marca, Busi se va pregăti zece zile separat de restul lotului.

Spaniolii speră doar să nu mai fie alți jucători infectați. Ar da peste cap tot planul lui Luis Enrique.

8jucători ai naționalei Spaniei s-au infectat cu coronavirus de la începutul pandemiei: Gayà, Oyarzabal, Thiago, Adama Traoré, Laporte, Eric García, Fabián Ruiz și Ferran Torres

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.