Rafael Nadal (35 de ani, 3 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros 2021. A trecut în 3 seturi de italianul Jannik Sinner (19 ani, 19 ATP), scor 7-5, 6-3, 6-0.
Înfruntarea dintre Nadal și Sinner a semănat mult cu duelul de anul trecut, din „sferturile” Roland Garros. Italianul pierdea atunci 6-7(4), 4-6, 1-6, dar începea excelent partida. Așa a fost și astăzi.
Sinner a lovit agresiv în primul set și a trecut în avantaj, 4-2. A servit pentru a câștiga actul inaugural, dar i-a tremurat mâna. Erorile neforțate au început să se acumuleze, prilej ca Rafa să forțeze.
25 de erori neforțatea comis Sinner în primul set al înfruntării cu Nadal.
Rafael Nadal, în „sferturi” la Roland Garros 2021
Rafa nu a mai arătat momente de slăbiciune în continuarea partidei. A greșit tot mai puțin, doar 2 erori neforțate în setul 3, a fost agresiv pe primul serviciu, cu un procentaj de peste 80% al punctelor câștigate, și a tranșat partida în două ore și 20 de minute.
În „sferturi”, miercuri, Rafa va avea în fața un specialist pe zgură, Diego Schwartzman (10 ATP). Argentinianul nu a cedat set la actuala ediție.
35 de seturi consecutivea câștigat Rafael Nadal la Roland Garros
Tabloul sferturilor de finală de la Roland Garros 2021:
- Novak Djokovic - Matteo Berrettini
- Rafael Nadal - Diego Schwartzman
- Stefanos Tsitsipas - Daniil Medvedev
- Alexander Zverev - Alejandro Davidovich Fokina
{{text}}