Europa League

Contra: „Nu credeam că mai putem rata calificarea”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cosmin Contra l-a lăudat pe portarul lui Getafe, Abbondanzieri, deşi acesta a greşit grav la golul doi al bavarezilor: "Portarul nostru este unul foarte valoros, unul dintre cei mai buni din Europa.

Am avut ghinion că a comis acea greşeală, dar nu îi putem reproşa asta, deşi gafa lui a făcut ca Bayern să reintre în joc. Calificarea s-a pierdut şi din cauza arbitrilor, care la ultima fază nu au sancţionat un fault la Khan.

Au văzut că mingea ajunge la un jucător al nemţilor şi au lăsat faza să curgă. Asta e, Getafe e un club mic. Oricum, trebuia să fim mai cumpătaţi la ultima fază".

Întrebat dacă mai credea că spaniolii pot pierde accederea în semifinalele Cupei UEFA, Contra a declarat: "Nu credeam că mai putem rata calificarea. Nici acum nu-mi vine să cred, dar ăsta e fotbalul, se joacă până în ultima secundă. Trebuie să uităm repede acest meci".

Contra a încheiat spunând că doar câştigarea Cupei Spaniei ar alina tristeţea după dubla cu Bayern: "Nu e loc pentru lamentări. Am fost trişti aseară, vom fi şi azi, dar de mâine trebuie să o luăm de la capăt.

Câştigarea Cupei Spaniei ar fi o consolare pentru noi după ceea ce s-a întâmplat cu Bayern. Dacă există un Dumnezeu drept, Getafe ar trebui să câştige Cupa Spaniei. După acest parcurs în Cupa UEFA am rămas cu un gust amar".

Getafe va juca în finala Cupei Spaniei, miercuri, contra Valenciei.

sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.