Stefanos Tsitsipas (22 de ani, 5 ATP) s-a calificat în semifinalele Roland Garros 2021. Grecul a trecut de Daniil Medvedev (25 de ani, 2 ATP), scor 6-3, 7-6(3), 7-5.
- În semifinale, Tsitsipas îl va înfrunta pe Alexander Zverev (6 ATP). Neamțul nu a avut emoții în fața lui Alejandro Davidovich Fokina, pe care l-a învins cu 6-4, 6-1, 6-1.
Tsitsipas - Medvedev este o înfruntare care va ține capul de afiș în următorii ani. Cei doi lideri ai noii generații au o relație mai degrabă rece, lucru remarcat și în conferințele de presă premergătoare sfertului de la Roland Garros.
Stefanos Tsitsipas, în semifinale la Roland Garros 2021
Medvedev conducea cu 6-1 în disputele directe, dar Tsitsipas venea cu mai mult elan și cu avantajul suprafeței. Rusul nu suportă zgura, obținând abia anul acesta prima victorie pe tabloul principal de la Paris.
Grecul a fructificat avantajul. A dominat categoric primul set, câștigat în 31 de minute, apoi a fost testat serios. Medvedev a irosit două mingi de set secund, la scorul de 5-4, și a avut break avans în actul cu numărul 3.
Game-ul decisiv a fost unul bizar. Daniil a condus cu 40-0 pe propriul serviciu și a avut 3 mingi să împingă disputa în tie-break. A ratat o „scurtă”, apoi pare să fi renunțat la luptă. Ultimul punct a fost sfidător. A încercat un serviciu din mână. L-a ratat complet, Tsitsipas nu a fost surprins și pus punct meciului.
Legendara Chris Evert a găsit o explicație pentru decizia de neînțeles a lui Medvedev: „Simțea că s-a terminat totul, știa că meciul este deja pierdut!”.
4 semifinaleare Stefanos Tsitsipas în turneele de Grand Slam: la Australian Open (2019, 2021) și la Roland Garros (2020,2021)
Sferturile de pe jumătatea superioară a tabloului:
- Rafael Nadal (3 ATP) - Diego Schwartzman (10 ATP)
- Novak Djokovic (1 ATP) - Matteo Berrettini (9 ATP)
{{text}}