Căutați imaginea vie sau, mai degrabă, moartă a lumii leșinate în care trăim? Originalul neprețuit al imaginii e de găsit în fotbal.
Mai precis, în smântâna amabilă și indolentă a meciului Anglia-România care a plictisit, amical, câteva mii de îngăduiți, la Middlesbrough. Primul giuvaer pus la dispoziție de acest meci inexistent și covârșitor spune că mediocritatea e un lucru complicat.
În fotbal, ea cere doi actori cu câte 11 măști, plus corul de presă, plus federațiii naționale, plus lipsă de caracter. Partea ce ține de fotbal e minimă pentru că o bună mediocritate vine tocmai de anihilarea profesională.12
Andrei Crăciun a descris argumentat, în acest ziar, cazul fotbalului românesc. Pentru a-și demonstra propria mediocritate, partea engleză avea nevoie de "tricolori". Numai un meci în care România, o echipă încropită din rămășițe și neîncepuți, a dat impresia unei forțe notabile putea demonstra că Anglia e un caz rotund de mediocritate.
Supradotații englezi au dovedit, oricărui ochi neadormit de comentatori, că sunt o colecție de imagini publicitare. Aici se încheie contribuția fotbalului și, de aici, începe, scuzați expresia, inputul instituțiilor.
Anglia-România a fost dominat de problema îngenuncheatului la icoana unui toxicoman american sanctificat de o sectă marxistă, la putere în Statele Unite.
Noua practică impusă cu o lașitate entuziastă de federațiile naționale spune că nici un joc nu poate începe înainte ca populația din teren să îngenuncheze în amintirea martirului pe fentanyl și în folosul celor ce îl comercializează (pe Floyd, nu fentanylul din el).
Ritualul e productiv. Mai întîi, ca șantaj de nerefuzat. Cine nu îngenunchează e fascist, rasist sau, altfel zis, est-european. Cine îngenunchează e civic, anti-rasist și adevărat european. Mai departe, potlogăria amintită ajută harnic la înstrăinarea forțată a publicului.
Ori de câte ori fluieră sau huiduie în timpul ritualului, publicul află de la ziariști și alți șamani șefi că e rasist. Ceea ce e totuna cu a susține că mai toate meciurile actuale au avut deja loc în 1936, la Berlin.
Cu adevărat gravă e abia a doua concluzie: publicul își huiduie propria națională! Wow! Din ce s-a putut vedea și pe Riverside, publicul huiduie înainte ca huiduițiii să fi lovit prima minge. Adevărul intolerabil e că publicul nu își huiduie naționala, ci ritualul pe care e obligat să îl înghită.
Anglia-România s-a încheiat cu un 1-0 fără conținut și importanță pentru fotbal. Restul, adică tot, a fost mediocritate. De cea mai aleasă calitate.
{{text}}