Sorin Cârțu (65 de ani) a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”. Atacantul „Craiovei Maxima” a dezvăluit sumele impresionante câștigate în cariera de antrenor.
Sorin Cârțu are două trofee în cariera de antrenor, un titlu și o Cupă a României, ambele câștigate cu Universitatea Craiova, în sezonul 1990/1991. Din acel moment a pregătit formații de tradiție ale fotbalului românesc, precum Rapid, FCSB, Poli Timișoara, CFR Cluj, FC Argeș sau Oțelul. A avut și o aventură în afara țării, la Veria, în Grecia.
Întrebat de Ovidiu Ioanițoaia despre cel mai mare salariu din carieră, Cârțu spune că l-a primit în mandatul din 2010, de la CFR Cluj. Momentul marcant al acelui sezon a fost spargerea băncii de rezerve, la meciul cu Basel, din grupele Ligii Campionilor.
Sorin Cârțu: „Am fost un antrenor scump!”
„La CFR. Ultima dată, la Craiova, am antrenat pe 7.000 de euro. În rest la 12-15-20.000 de euro. Am fost un antrenor relativ scump, așa erau prețurile pentru antrenorii scumpi atunci.
Eu mi-am respectat principiile, filozofia mea, dar m-am respectat și în ceea ce mă privește. Eu știam ce muncă fac, chiar dacă unii erau reticenți când le cereai. Eu le spuneam că vreau 12,15 sau 20. Că e mult. OK ia pe cine vrei. Își rupeau capul și după veneau la mine”, a mărturisit Cârțu, la „Prietenii lui Ovidiu”.
8 din cele 9 trofeedin istoria Universităţii Craiova au fost cucerite cu aportul lui Sorin Cârţu, care a cucerit două titluri şi 4 Cupe ca fotbalist, apoi a făcut eventul ca antrenor în 1990-1991
{{text}}