Poți să te înșeli crezând că polul neamprostiei e pe vreun stadion românesc. Iacătă că pe ditamai arena centrală a Roland Garrosului, din marele Paris, publicul a dat dovadă de o remarcabilă nesimțire, prejudiciind serios psihicul de joc al lui Djoković și Berrettini.
Cu toate că știau foarte bine că la ora 11 trebuie, potrivit legii în pandemie, să părăsească tribunele, spectatorii au refuzat să facă asta minute în șir, zbierând și tropăind. Cei doi jucători au fost nevoiți să întrerupă meciul în plin set 4 și să se retragă în vestiar mai mult de un sfert de oră, situație nemaiîntâlnită.
Apoi, în fața tribunelor goale și a unei formidabile rezistențe pe care i-a opus-o tânărul Berrettini, SuperNovak a adunat sub calmul apparent o cantitate uriașă de energie negativă. Care a explodat ca o supernovă neagră.
Luptând din greu, după ce a alunecat de câteva ori, o dată julindu-se la mâna stângă, Nole a ajuns la 6-5 și minge de meci pe serviciul lui Berrettini. Italianul a jucat însă impecabil punctul, încheind cu o dreaptă cros de neatins.
Ce a făcut Nole m-a lăsat fără aer: răcnind înfiorător „Breee!” (care înseamnă în sârbă ce înseamnă și în română), cu o expresie de DJoker pe chip, a smucit mișcarea aruncării rachetei în tribună, de credeam că-și rupe brațul din umăr, pentru că, slavă cerului, nu i-a dat drumul!... Câteva clipe nu mi-am putut scoate din minte imaginea unui Kalașnikov în mâna sârbului. Aproape că am răsuflat ușurat când s-a dus să spargă cu un șut un panou de pe margine – era un gest mai uman…
N-a fost de ajuns. După ce, în sfârșit, a câștigat, SuperNovak a mai scos aproape un minut, din toți bojocii, niște urlete preistorice spre loja lui și spre hăul tribunelor. Căuta parcă pe cineva cu care să se încaiere, pe viață și pe moarte.
Nu poți să nu te gândești că acela care i-a ocupat mâinile cu o rachetă lui Nole când era mic a făcut un mare bine nu numai tenisului, dar și omenirii…
{{text}}