Lorenzo Pellegrini (24 de ani) a suferit recidiva unei accidentării musculare și ratează EURO 2020. Italia îl pierduse deja la mijloc pe Sensi, iar Verratti încă nu s-a refăcut complet.
Cu o zi înaintea debutului la Euro 2020, Italia a trebuit să mai schimbe un jucător, pe ultima sută de metri. Lorenzo Pellegrini ratează turneul final, după ce s-a accidentat joi, la antrenament.
Exersând loviturile libere, căpitanul Romei a suferit o recidivă la leziunea de primul grad la mușchii flexori ai gambei stângi, pe care a avut-o la mijlocul lunii mai:
„E o mare dezamăgire, totul din cauza acestei afurisite probleme musculare. Îmi doream foarte mult să fiu la Euro, însă voi susține de pe margine acest grup fantastic. Forza ragazzi!”.
Înlocuit cu Castrovilli
Linia de mijloc a squadrei azzurra continuă astfel să fie afectată, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Roberto Mancini l-a pierdut și pe Stefano Sensi, substituit deja de Matteo Pessina (Atalanta).
Pellegrini evoluase în mod frecvent la națională cu Mancini, când era apt sau neinfectat cu COVID-19, mijlocașul giallorosso cedându-i locul în lot lui Gaetano Castrovilli, care a preluat numărul 7.
Fotbalistul Fiorentinei a fost chemat aseară de urgență din vacanță și s-a alăturat selecționatei pentru meciul de oe Olimpico împotriva Turciei. Nici Verratti nu se știe când va fi complet recuperat, dar starul lui PSG a rămas în lot.
{{text}}