CFR Cluj a anunțat transferul tânărului jucător de atac Denis Rusu (20 de ani), care a evoluat pentru UTA în sezonul 2020/2021.
Campioana României continuă să oficializeze transferurile realizate în ultimele luni. După Rachid Bouhenna, Jonathan Rodriguez și Anas Tahiri, a venit rândul tânărului Denis Rusu să fie prezentat.
foto: Facebook @ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCACFR Cluj a rezolvat transferul lui Denis Rusu din februarie
Rusu a evoluat în sezonul 2020/2021 la UTA, sub formă de împrumut, el aparținând de Șoimii Lipova, echipă de Liga 3. La UTA, tânărul fotbalist a adunat 36 de meciuri, două goluri și două pase de gol.
Arădenii ar fi vrut să îl păstreze, dar CFR Cluj a intrat pe fir.
Însă nu la finalul sezonului, ci de mai mult timp. „Vișiniii” au rezolvat mutarea de câteva luni, după cum susține Radu Pop, președintele clubului din Lipova:
„Într-adevăr, transferul s-a făcut de mai mult timp dar am ales să păstrăm discreția”. Mai exact, transferul s-ar fi petrecut cu câteva zile înainte de meciul dintre UTA și CFR, scor 0-1, din martie, în care Denis a prins 18 minute pe gazon. Pentru prestația de atunci, Rusu a fost notat cu 5 în Gazeta Sporturilor.
Șoimii Lipova, convinși de CFR Cluj
UTA a dorit ca Denis să continue la Arad, dar propunerea clubului nu l-a mulțumit pe Radu Pop. Potrivit SpecialArad, UTA ar fi oferit 10.000 de euro și un procent de 50% la un viitor transfer. Președintele echipei din Lipova susține că oferta din partea celor de la CFR Cluj a fost mult mai consistentă, deși procentul la o eventuală revânzare este inferior celui propus de UTA.
Conform sursei citate, conducerea celor de la UTA se simte trădată. Rusu le-ar fi transmis în mod constant că își dorește să continue la UTA, deși era conștient că din sezonul viitor va juca în Gruia.
Din vară voi fi jucătorul lui CFR Cluj, campioana României, nu am putut să o refuz. Va fi o provocare imensă pentru mine, este visul copilăriei mele, să pot să ajung să joc, de ce nu, în cupele europene.
- Denis Rusu pentru sportarad.ro
{{text}}