Euro 2020

Românul care conduce organizații ucrainene de tineret explică ce-nseamnă „Slava Ukraini” și „Heroiam Slava”

Tricoul Ucrainei

Articol de Răzvan Luțac  —  Friday, 11 June 2021

Alex Greceniuc, președintele Asociaței Tinerilor Ucraineni din România și vicepreședinte al Congresului Mondial al Organizațiilor Ucrainene de Tineret, explică pentru cititorii GSP.ro ce înseamnă cele două sintagme care au inflamat spiritele înaintea debutului Euro 2020.

Sunt câteva zile după ce Rusia a reacționat dur în urma afișării, pe tricourile Ucrainei pentru Euro 2020, a trei elemente: Conturul țării cu tot cu Crimeea și zonele ocupate din Donbas; Salutul „Slavă Ucrainei!" și răspunsul „Slavă Eroilor”. 

Dacă UEFA n-a avut comentarii pentru harta țării, una recunoscută la nivel internațional, forul european a cerut scoaterea de pe tricouri a formulelor acuzate de ruși. 

Doar că președintele federației ucrainene, Andrei Pavelko, a anunțat că negocierile continuă. Iar fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a intrat și el în horă! 

GSP a vorbit cu președintele Asociaței Tinerilor Ucraineni din România

Pentru a înțelege ce înseamnă pentru ucraineni cele două replici, GSP.ro a vorbit cu Alex Greceniuc, un tânăr din Bocicoiu Mare, Maramureș, localitate aflată pe granița dintre România și Ucraina. El este președintele Asociaței Tinerilor Ucraineni din România și vicepreședinte al Congresului Mondial al Organizațiilor Ucrainene de Tineret. 

Alex Greceniuc

Alex explică atât că salutul nu este unul nou, având cel puțin un secol de istorie, dar și de ce atât federația, cât și fanii ucraineni insistă să intre la Euro 2020 cu inscripțiile. 

„Sintagmele "Glorie (Slavă) Ucrainei" si "Glorie (Slavă) eroilor" sunt prezente în inima ucrainenilor de peste 100 de ani. Desigur că asocierea acestora cu naționalismul ucrainean a făcut ca în perioada sovietică sa fie interzisă utilizarea lor, iar acum, în vreme de război și începând cu Euromaidanul din Kiev a făcut ca aceste sloganuri să redevină populare în rândul societății ucrainene”, spune Alex. 

El spune că dialogul exprimă „patriotismul și respectul față de cei care se luptă pentru integritatea teritorială a Ucrainei în aceste vreme tulburi din țara vecină”. 

Ce părere are el despre folosirea celor două lozinci? 

„Din punctul meu de vedere, opțiunea de a afișa aceste slogane alături de harta oficială a teritoriului Ucrainei (incluzând Crimeea si teritoriile ocupate temporar de separatiști) pe tricourile echipei naționale sunt o măsură elegantă si subtilă de a exprima susținerea soldaților si voluntarilor care își pierd viața zilnic în conflictul armat și totodată de a arăta lumii întregi faptul că această luptă se poartă pe toate fronturile (social, cultural, sportiv, mediatic, politic și nu doar militar), fiind vorba de un război hibrid specific acestor vremuri”, conchide Alex.

VIDEO Arena Națională, gata pentru EURO! Cum arată stadionul înainte de începerea turneului final

>

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.