Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo, îngropată în datorii! Un fost fotbalist al echipei a câștigat memoriul și are de primit o sumă imensă

Florin Bejan (primul din dreapta) // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 11 iunie 2021

Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a obligat clubul Dinamo să îi plătească salariile restante lui Florin Bejan (30 de ani), fotbalist care s-a despărțit de clubul alb-roșu la finalul sezonului trecut.

Florin Bejan, stoper care a adunat 25 de meciuri pentru Dinamo în sezonul 2020/2021, a rămas liber de contract și cu un gust amar la finalul sezonului.

Bejan avertizase încă din luna mai că va depune memoriu pentru a-și recupera salariile restante, lucru pe care l-a și făcut. Iar Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF i-a dat dreptate! 

Dinamo se vede obligată să îi achite lui Bejan salariile restante, precum și taxa de procedură pentru litigiu.


BEJAN FLORIN vs. SC DINAMO 1948 SA - Pretenții financiare – Admite cererea reclamantului așa cum a fost formulată. Obligă clubul pârât la plata drepturilor financiare restante și a taxei de procedură. Cu recurs în termen de 5 zile. 

- lpf.ro

Dinamo, datorie de 40.000 euro către Florin Bejan

În mai, Bejan dezvăluise într-un interviu pentru Fanatik că nu și-a primit salariul din luna decembrie.

„E ceva normal să ne primim salariile. Eu am de luat aproximativ 35.000-40.000 de euro. De când am luat vacanță nu am vorbit cu nimeni de la club și nimeni din DDB nu a vorbit cu mine legat de acest lucru în finalul ăsta de sezon”, declarase fundașul.


Liber de contract în acest moment, șansele ca Bejan să semneze o nouă înțelegere cu Dinamo sunt infime. Plafonul salarial de 5.000 de euro vehiculat pentru sezonul următor fiind unul sub pretențiile sale: „Sincer, eu nu cred că aș accepta un astfel de salariu”, a declarat fotbalistul.

VIDEO. Poveste amuzantă cu Mihai Eșanu, noul favorit al fanilor lui Dinamo: „L-au găsit ud tot, cu lopata în mână”

Mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.