Anecdotele lui Abreu

În lumea captivată de Roland Garros și de EURO se mai întâmplă și alte lucruri semnificative.

Sebastian Abreu, un colos al fotbalului uruguayan și nu numai, se retrage la 44 de ani, după ce a evoluat la 31 de cluburi în toată cariera. Era ultimul fotbalist rămas în activitate care a jucat cu sau împotriva lui Maradona.

31, un număr demn de Cartea Recordurilor, în care a și intrat. Iată lista impresionantă a globetrotterului:

Defensor Sporting (Uruguay), San Lorenzo (Argentina), Deportivo (Spania), Grémio (Brazilia), Estudiantes Tecos (Mexic), Nacional (Uruguay), Cruz Azul (Mexic), América (Mexic), Dorados (Mexic), Monterrey (Mexic), San Luis (Mexic), Tigres (Mexico), River Plate (Argentina), Beitar Ierusalim (Israel), Real Sociedad (Spania), Aris (Grecia), Botafogo (Brazilia), Figueirense (Brazilia), Rosario Central (Argentina), Aucas (Ecuador), Sol de América (Paraguay), Santa Tecla (El Salvador), Bangu (Brazilia), Central Español (Uruguay), Puerto Montt (Chile), Audax Italiano (Chile), Magallanes (Chile), Rio Branco (Brazilia), Boston River (Uruguay), Athletic-MG (Brazilia) și Sud América (Uruguay).

Poate cele mai celebre momente ale carierei sale profesioniste, întinsă pe durata a mai mult de un sfert de secol, au fost două de la naționala celeste, cu care a mers la două Campionate Mondiale și cu care a câștigat Copa America, în 2011.

1. Golul cu capul, din noiembrie 2009, cu Costa Rica, pe Estadio Centenario din Montevideo, cu care Uruguay s-a calificat la Mondial.

„Am suferit mult în acel meci. Jucam acasă, cu suporterii noștri în tribune, a fost golul la care am visat mereu”

Sebastian Abreu

2. „Scărița” incredibilă cu care a dus-o pe Uruguay în semifinalele Mondialului din Africa de Sud. Un meci cu Ghana, nebun ca „Loco” Abreu și imposibil de uitat.

„Cu o zi înainte de meci am ratat toate penalty-urile la antrenament și Sebastian Eguren s-a luat de mine. I-am zis să stea liniștit, că ne calificăm la 11 metri, cu mine bătând penalty-ul decisiv, «scăriță». Așa a fost” 

Sebastian Abreu

Abreu a debutat în Primera sud-americană pe 4 iunie 1995, într-un meci în care a comis un penalty, făcând henț în careu, iar formația sa, Defensor Sporting, a pierdut. Nu avea să fie însă un semn rău pentru viitorul său.

A strâns 850 de meciuri și 404 goluri în toată cariera, plus nenumărate anecdote care-i definesc personalitatea. Dincolo de fotbal, e un povestitor extraordinar și un tip extrem de amuzant. Un adevărat personaj.

13 norocos

Porecla „El Loco” - „Nebunul” i-a fost pusă la San Lorenzo, pentru că asculta mereu muzică foarte tare, era vesel, făcea glume, era temperamental și avea un stil extravagant.

Tricoul cu numărul 13 pe spate, făcut din bucăți și purtat pe sub orice echipament de joc, este marca sa. Îl arăta de câte ori înscria. A început de la tricoul cu care s-a retras tatăl său, Washington Miguel Abreu, și a continuat să-i coasă poze, embleme și alte amintiri pe parcursul carierei. „Îmi dă o forță interioară. Când jucam în Brazilia erau 40 de grade, slăbeam 4 kg, dar tot jucam cu el pe sub echipament”.

#13 vine de la idolul său, Fabian O'Neill, pe care l-a văzut jucând cu acest număr la clubul lui de suflet, Nacional, și a vrut să-l imite.

Costumul „muștar” și prezentarea la San Lorenzo

Transferul de la Defensor Sporting la San Lorenzo a venit cu câteva momente amuzante. I s-a transmis să își cumpere un costum și pantofi noi, să ajungă bine îmbrăcat în Argentina, unde sigur va fi așteptat de mulți jurnaliști. „Mi-am luat un costum muștar și o cămașă neagră. De pantofi n-am mai avut bani, așa că am luat unii mai vechi. Am ajuns la aeroport și deja îmi făceam filme despre cum o să fie, microfoane, camere peste tot, ce o să declar... Mi-am luat gentuța și când am ieșit... nimeni. Muream de cald în costum. M-a strigat cineva și m-am întors mândru, credeam că am fost recunoscut în sfârșit. Dar era doar omul de la club, trimis să mă ia cu mașina”.

De acolo, l-a dus la Mar del Plata, în cantonament. A fost prezentat echipei de antrenorul Hector „Bambino” Veira. Fundașul Oscar Ruggeri a încercat să-l integreze în grup, spunându-le colegilor că el e cel care a venit să-i salveze. „Toți au izbucnit în râs”, își amintește amuzat Abreu.

Cum l-a păcălit pe Guardiola

L-a adus în liga mexicană, la Dorados de Sinaloa, pe Pep Guardiola, atunci în vârstă de 34 de ani, convingându-l să accepte oferta nord-americanilor, la rugămintea antrenorului său. A evitat să-i dea însă catalanului toate detaliile :D

„Antrenorul mi-a zis să-i explic cum e clubul. În acea vreme era vară, ne antrenam într-un parc de distracții, cu piscine, iar vestiarele erau de fapt mici colibe de paie cu scaune de plastic, în aer liber. Trebuia să ieșim doar cu prosoapele pe noi, pentru că erau familii cu copii pe-acolo.

Eu i-am zis că orașul are plajă, stadionul e frumos și grupul e genial. Mă tot întreba de baza de antrenament, dar schimbam vorba.

Când a venit, era la un cu totul alt nivel față de restul. Mă gândeam mereu cum e posibil ca înainte să ajungă mingea la el să știe deja ce variante are de a o da mai departe”.

MVP la baschet și în redacție

La 14 ani scria pentru un ziar local și trebuia să se ocupe de un meci de baschet. În acel meci a jucat chiar el și a fost vedeta partidei. Așa că s-a dus acasă după meci, și-a luat singur interviu, l-a scris la mașină și l-a trimis la tipografie. A doua zi l-a chemat redactorul-șef. „Articol despre Sebastian Abreu, interviu cu Sebastian Abreu, semnat de Sebastian Abreu, «Sebastian Abreu a fost cel mai bun de pe teren». Nici chiar așa! Data viitoare roagă un coleg să scrie sau nu te mai semna, nu ne crede nimeni!”.

Tricoul atât de dorit al lui Messi

Abreu are o colecție de peste 800 de tricouri de la adversari și prieteni: „Am bara de la șifonier îndoită de greutatea tricourilor”. Cel pe care l-a vrut cel mai mult a fost al lui Messi, de la națională: „Toți se băteau pe el. A fost cel mai greu de obținut. De câte ori mergeam la meciuri caritabile, prietenii lui Messi cu prietenii lui Ronaldinho, eu jucam cu Messi și nu puteam să-i cer tricoul. Nu știu cum se făcea! 

Dar, în 2011, Uruguay a jucat cu Argentina în Copa America. I-am eliminat, Messi era trist, nervos, amărât. Dar aici se face diferența între oameni. A avut bunăvoința de a-mi trimite tricoul, la schimb cu al meu. Așa că am un tricou rar, cel albastru închis al Argentinei”.

10-le lui Maradona de la Boca

Când vine vorba de Diego, lui Abreu nu i-a fost greu să obțină tricoul, ci să-l păstreze: „Pe Diego îl știam de când eram burlac la San Lorenzo, prin '96, și dădeam peste el prin toate discotecile. Am devenit prieteni buni. Visul meu era să am tricoul lui. A fost un meci Boca - San Lorenzo și m-am gândit că asta e șansa mea. Nici nu prea m-am gândit la meci, mai mult la tricou. Eram nebun! 

M-a surprins Diego la pauză. Mergeam spre vestiare și m-a strigat. «Hei, vrei să facem schimb de tricouri?». După aceea nu mai știam pe unde să-l ascund, mi-era că mi-l fură careva. L-am pus într-o geantă, în spatele vestiarului de la Boca, unde era un spațiu mai ascuns. S-a terminat meciul, am pierdut 1-2, am mers rapid să-l recuperez. Toată lumea credea că mă grăbesc pentru că sunt supărat, dar în mintea mea era doar «Tricoul lui Maradona, tricoul lui Maradona, tricoul lui Maradona». L-am înrămat alături de o poză cu noi doi și cu altă poză în care se vede că facem schimbul. Asta pentru că am fost acuzat că mint!”.

„E momentul indicat să mă retrag. Coboară cortina”

Sebastian Abreu

Uruguay, naționala din suflet

Concluzionând, se retrage Abreu, încă un simbol al celei mai speciale naționale sud-americane. Mică și inimoasă, țara cu 3,5 milioane de locuitori a dat fotbalului în ultimele decenii și alți jucători geniali, care îți rămân în suflet, precum Alvaro Recoba, Diego Forlan, Edinson Cavani sau Luis Suarez. Ultimii doi încep să aducă și ei ușor, ușor vorba de retragere, întâi de la națională, apoi din fotbal. Amintirile golurilor (și hențurilor, și mușcăturilor :D) lor rămân însă vii, cusute pentru totdeauna pe memoria fotbalului, precum pozele și siglele de pe tricoul norocos al lui Abreu.