Eriksen, fără suflare, cu privirea departe, ruptă de tot. Și Eriksen respirând din nou. În viață. Pentru el și pentru toți fotbaliștii, trebuie să facem ceva. Acum!
Imaginea lui Christian Eriksen prăbușit, cu fața în iarbă, nemișcat, cu ochii ficși, e înfiorătoare. M-a răvășit. I-am revăzut pentru o clipă pe Miklos Feher, maghiarul Benficăi, și pe camerunezul Marc-Vivien Foé. Aveau aceeași privire, departe, ruptă de realitate. Ei n-au mai putut fi salvați. S-au stins jucând, la fel ca mulți alții. Dând timpul înapoi, Patrick Ekeng, Dani Jarque, Antonio Puerta, Cătălin Hîldan, Ștefan Vrăbioru...
Din fericire, Christian a fost resuscitat imediat, rapid, întâi de căpitanul Kjær, apoi de medici care știau ce trebuie să facă. L-au salvat.
O altă imagine mi-a alungat tristețea. El, pe targă, conștient, cu ochii deschiși și cu mâna la frunte. Își revenise. Respira. Trăia.
"A fost un sezon lung și dificil", spunea Eriksen după ce cucerise titlul cu Inter. Era campion în Serie A, dar un campion obosit, care a avut prea puțină pauză după "un sezon lung și dificil" și s-a întors la națională, pentru Euro. Urma încă o lună de antrenament intense, de joc și mai aprig. Și pentru el, și pentru toți. Cât să reziste?
Acest moment dramatic e încă o lecție pentru șefii fotbalului, care văd numai bani, bani, bani și modifică mereu programul, încărcându-l la nesfârșit. Alte meciuri, mai multe meciuri, noi competiții, Liga Campionilor transformată, și mai mare, și mai aglomerată, Conference League... Iar FIFA studiază un Mondial din doi în doi ani. Nebunie! Totul până la epuizarea jucătorilor. Nimic nu e pentru ei, deși ei sunt eroii acestui sport.
Protestează fără să fie auziți sau fără să țină nimeni cont de ei. Sunt plătiți cu milioane, trebuie să joace! Așa gândesc mulți, mai ales cei care conduc fotbalul. Până când, până unde? Care e limita? Cât putem forța organismul? La nesfârșit?
Unii au murit, alții vor muri. Sau poate nu. Poate facem ceva, poate regândim totul pentru fotbaliști. Mai puțin înseamnă mai mult. Mai puține meciuri, mai multă calitate. Și mai mult timp de refacere pentru jucători. Ei sunt singurii care contează.
{{text}}