Mircea Rednic, 59 de ani, a vorbit despre situația complicată de la Dinamo și crede că Ionuț Negoiță este principalul vinovat.
Clubul din „Ștefan cel Mare” ar putea avea probleme financiare tot mai mari, riscând să intre din nou în insolvență, iar fost antrenor al „câinilor”, care ar putea prinde un contract în Belgia, îl arată cu degetul pe Ionuț Negoiță, care care i-a dat clubul lui Pablo Cortacero.
Mircea Rednic se ia de Ionuț Negoiță
„S-a ajuns în situația asta că pentru că Negoiță asta a vrut! Nu poți să dai clubul unora care-s vai de mama lor! Nu poți să faci lucrul ăsta! Acum să mă implic și să fac ce?! Să vin cu bani, și după aia să apară Negoiță să-și ia banii. Păi ce să fac!? Îi dau banii lui Negoiță și lui Cortacero ăsta și plătesc jucători pe care i-au adus ei? Îmi pare rău.
Puteam să mă implic și nu se mai ajungea în situația asta. Erau contracte cu jucători buni, o scoteam la capăt și mai și achitam din datorii. Dacă nu s-a vrut... Cei care au luat decizia de a da clubul pe mâna unor oameni care n-au nicio treabă cu fotbalul... Sper ca până la urmă să se rezolve lucrurile, dar o să fie greu.
Când văd ce se întâmplă acum la Dinamo... Să aduci jucători care n-aveau în țara lor banii ăștia, să le oferi contracte și să ajungi în situația să nu poți să le plătești, să fii dat în judecată, să ai procese în care n-ai nicio șansă, că FIFA nu se joacă atunci când e vorba de salarii, și riști să pierzi tot... E păcat în primul rând de suporteri. O să le fie foarte greu în perioada următoare”, a spus Mircea Rednic.
Fanii lui Dinamo au zis că m-au ofertat și nu am vrut să vină! Nici vorbă de așa ceva! După ce am încheiat contractul cu Viitorul nu m-a căutat nimeni. Nu e adevărat că eu am refuzat! Nu m-a contactat nimeni, nu m-a sunat nimeni! Nu știu ce răspuns aș fi dat
- MIrcea Rednic
Mircea Rednic: „Comisioanele luate de Luana la Dinamo nu ajung nici pentru jenți și cauciucuri”
Antrenorul a vorbit și despre fiica sa, Luana Rednic, care e agent de jucători și care în trecut a fost acuzată că a luat comisioane la transferuri, inclusiv de către Florin Prunea, fostul președinte al „câinilor”.
„În România așa este, au ei asta «Stai, mă, că ceva nu se poate! Că Rednic nu dă el bani așa de la el. Are un interes acolo, mare de tot». Se vede clar ce comisioane a luat fiică-mea! O rușine! Comisioanele luate de fiica mea la Dinamo nici nu-mi ajungeau să pun jențile și cauciucurile la mașina mea. Fiică mea stă într-o casă de trei milioane de euro și se uită la niște comisioane?”, a declarat Mircea Rednic pentru playsport.
{{text}}