Cine după Eriksen?!

Veștile despre mijlocașul danez al lui Inter sunt îmbucurătoare. Conform unor surse autorizate, Christian Eriksen ar fi depășit perioada critică de după (probabil) un accident cardiac. Ca atare, nădăjduiește să se însănătoșească, dar și să mai joace, deși părerile privind viitorul lui diferă. Puține sunt optimiste.

Sâmbătă seara însă, agreați clișeul, i-a trecut glonțul pe la ureche. I-a lipsit un vârf de ac să nu-și înscrie numele pe lista îndoliată a fotbaliștilor morți pe gazon. Alături de cele ale lui Feher, Puerta, Foe, Ekeng, Hîldan și Vrăbioru, ale altora. Oricum, a traversat momente cumplite, pe care le-am împărtășit din plin și noi, care urmăream la TV partida Danemarca-Finlanda de la Copenhaga.

Dintr-odată, l-am perceput pe Eriksen ca pe unul dintre noi. Apropiat, prieten, chiar frate. Fără să patetizez, drama lui devenise și a noastră. Ne-am înfiorat zărindu-i pe coechipierii lui plângând lângă el și am lăcrimat și noi.

Internaționalul englez Jack Wilshere, 34 de selecții, 29 de ani ca și Eriksen, a vorbit parcă pentru toți ceilalți despre "O zi care ar trebui să ne aducă aminte cât de prețioasă e viața". Să admitem că ne luăm cu una, cu alta și uităm adesea esențialul. Mai ales la tinerețe ne îmbătăm cu iluzia eternității. 

Se poate spune că Eriksen a fost norocos. În ideea că a sărit Simon Kjaer, adevăratul erou al serii, să-i acorde primul ajutor când el era încă inconștient. După care au intervenit prompt și providențial medicii, resuscitându-l și reușind să-i mențină funcțiile vitale. Eriksen a avut zile întrucât, aflați în situația lui, alții s-au prăpădit. 

În căutare de imagine, președintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, n-a întârziat să transmită un mesaj. S-a referit, cum altfel?, la "unitatea familiei fotbalului atât de puternică". 

N-ar fi stricat însă, opinia e mai largă, să se fi simțit cu musca pe căciulă în condițiile în care, precum FIFA, UEFA îi obligă pe fotbaliști să joace mult. Din ce în ce mai mult, adesea dincolo de limitele rezonabilului. Impresia e că-i exploatează, tratându-i ca pe niște mașini. Ca pe niște roboți. 

Corect, unii sunt plătiți generos, chiar regește. Dar sunt și expuși, permanent în pericol. Tratați adesea, exagerez intenționat, ca niște sclavi moderni. Pentru care se inventează noi și noi competiții, gen Conference League. 

Ca atare, până la 29 de ani, Eriksen a bifat peste 500 de meciuri în tricoul lui Ajax, Tottenham și Inter, ce campionate, ce intensitate!, dar și 110 pentru naționala Danemarcei. Logic că a ajuns la Euro, ca atâția alții, obosit. Epuizat, la capătul puterilor, stors. 

Tocmai de aceea cei care conduc fotbalul ar trebui să se mai oprească. Să pună frână, să mai aibă în vedere și interesul jucătorilor. Sănătatea acestora. Să nu-i mai silească să intre pe teren din 3 în 3 zile, pe ger și pe arșiță, când nu-ți vine să scoți afară niciun câine! 

Pentru că, norocos, Christian Eriksen pare să fi scăpat. Există însă riscul, imens, ca următorul să nu mai scape. Ce s-a întâmplat sâmbătă trebuie interpretat ca un avertisment foarte serios.