După un an în care am așteptat Campionatul European, Bucureștiul e gata de start. Iar confruntarea dintre Austria și Macedonia de Nord e primul meci pe care capitala României îl găzduiește.
Reporterii Gazetei Sporturilor transmit de la fața locului cele mai importante informații. Iată zece lucruri care nu s-au văzut la televizor, la primul meci de la Euro jucat la București.
1. Spectatorii români s-au putut vaccina
Cu ocazia Campionatului European de la București, oficialii Primăriei București au decis să înființeze un punct special de vaccinare pentru românii care asistă la meciurile de pe Arena Națională.
Acest punct funcţionează în fiecare zi în care Bucureştiul găzduieşte meciuri de la Euro 2020, deci pe 13, 17, 21 şi 28 iunie, cu program între orele 10:00 şi 18:00. Imunizarea este gratuită și se face cu serul Johnson & Johnson, într-o singură doză
2. Asistență pentru persoanele cu dizabilități
La meciul de la București au asistat și mai multe persoane cu dizabilități. Acestea au primit asistență de la voluntarii prezenți la Euro.
După ce au ajuns la Arena Națională, câte un voluntar a preluat fiecare persoană cu probleme locomotorii, imobilizată în scaun cu rotile, și a însoțit-o în stadion, exact pe locul pe care îl avea inscripționat pe bilet. Conform organizatorilor, la finalul meciului câte un voluntar se va ocupa de scoaterea acestora din arenă
3. Două elicoptere au survolat stadionul
Jandarmeria Română a anunţat că pentru primul meci din București au fost dislocați aproximativ 2.000 de jandarmi, polițiști și pompieri, care au acționat pe toată durata evenimentului sub coordoarea unui șef de dispozitiv, aflat chiar în interiorul stadionului, în punctul de comandă.
Acolo, zeci de camere de luat vederi din jurul stadionului puteau fi monitorizate în timp real, pentru a interveni în caz de urgență. Mai mult, Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție pentru acest eveniment două elicoptere care au survolat întreg perimetrul
4. Toți voluntarii au fost testați
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că pentru siguranţa tuturor participanţilor la meciuri, la Bucureşti, cei 850 de voluntari implicaţi în organizarea evenimentului parcurg aceeaşi procedură de acces ca şi spectatorii. Înaintea meciului Austria – Macedonia de Nord, aproape jumătate dintre voluntari au fost testaţi rapid într-un centru medical amenajat în apropierea stadionului.
Celorlalţi voluntari, care sunt deja vaccinaţi, le-au fost verificate documentele medicale şi ei au primit brăţara de acces valabilă pentru primul joc.
5. Prețuri de restaurant de lux
După mai bine de un an, la stadion s-au deschis punctele de unde fanii își puteau cumpăra ceva de mâncat și de băut. Singura problemă a fost că prețurile erau extrem de piperate, identice cu cele din străinătate. De exemplu, pentru un pahar de suc sau de apă minerală la 500 ml fanii trebuie să plătească zece lei.
Pentru un pahar de bere fără alcool de la Heineken prețul era de 14 lei, iar pentru un Ciuc românesc prețul era de doar 10 lei. În plus, pentru un sandivici cu salam, cu pui sau vegan fiecare trebuia să plătească 20 de lei
6. Frăție în tribune
Suporterii macedoneni și cei austrieci au petrecut împreună, în Centrul Vechi, înaintea jocului. Au băut, au cântat și și-au încurajat țara, iar apoi, la Arena Națională, s-au amestecat în tribune, fără a apărea conflicte. Cel mai mare grup de fani din Austria a luat loc la peluza dinspre Pierre de Coubertin, însă fondul sonor a fost acoperit, fără îndoială, de macedoneni.
Singurul moment în care s-a uitat de prietenie a fost cel al intrării la încălzire a austriecilor, când suporterii lui Pandev și Elmas i-au huiduit copios pe elevii lui Franco Foda. Chiar și accesul în stadion s-a făcut la comun, iar pe toată durata meciului nu au existat niciun fel de probleme
7. Am scăpat de bișnițari
Condițiile speciale au împiedicat bișnițarii să mai profite de pe urma acestui turneu final. Cum procurarea biletelor n-a mai fost atât de simplă, plus nevoia dovezii de vacinare sau testare, cei ce se umpleau de bani la astfel de evenimente au renunțat la a mai căuta să vândă bilete la suprapreț. Mai mult, perimetrul din jurul stadionului a fost închis total cu 10 ore înainte de startul partidei
8. Protestul ultrașilor români
Cu doar câteva ore înaintea primului meci, o parte dintre fanii României au protestat la adresa UEFA, chiar în fața Arenei Naționale. Câțiva fani au afișat mesajul "UEFA MAFIA", iar gruparea "Uniți Sub Tricolor" a explicat gestul: "Un mesaj de întâmpinare manifest dedicat mafioților în costum care au transformat fotbalul de care ne-am îndrăgostit noi și părinții noștri într-o afacere din care interesul major e ca personajele-cheie din acest organism corupt până-n măduva oaselor să aibă câștiguri personale din ce în ce mai însemnate, în detrimentul tradiției, istoriei, suporterilor și al tuturor celor care iubesc acest sport"
9. S-au cântat melodii patriotice
Fiecare prezentare a echipei a fost urmată de un cântec special pentru fanii celor două reprezentative. După echipa Austriei a urmat partitura lui Rainhard Fendrich, "I am from Austria", melodie apărută în 1989 ce e considerată un imn neoficial al Austriei. Același lucru s-a întâmplat și după prezentarea macedonenilor, cu o melodie gustată din plin de fanii în galben și roșu. Cei peste 4.000 de suporteri macedonenii au creat o atmosferă fantastică, fluturând steagurile deasupra capului, iar miile de telefoane au imortalizat momentele speciale
10. Au transformat Arena Națională
Cel mai mare stadion al țării se află în acest moment în administrarea exclusivă a celor de la UEFA. Ei sunt cei care decid absolut totul pe arenă. Iar pentru organizarea Euro la București aceștia au cerut să fie modificate mai multe lucruri.
De exemplu, sistemul de sonorizare a fost modificat, fiind adus la o calitate superioară, becurile nocturnei au fost și ele schimbate, iar masa presei, care a găzduit jurnaliștii din toată lumea, a fost modernizată, mărită și dotată cu conexiune la internet, dar și monitoare pe care se putea vedea meciul în direct sau se putea apela la statistici detaliate pe toată durata confruntării.
{{text}}