Eriksen transmite un mesaj optimist din spital și ar vrea să vadă meciul Danemarcei cu Belgia: „Vă mulțumesc tuturor. Mă simt mai bine, dar trebuie să înțeleg ce s-a întâmplat”.
Continuă să vină veștile bune din Copenhaga. De la etajul 14 al „Rigshospitalet", unde se află internat, de sâmbătă seară, Christian Eriksen, mijlocașul danez prăbușit pe gazon în finalul primei reprize cu Finlanda în urma unui stop cardio-respirator transmite un mesaj de speranță lumii fotbalului.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce ați făcut pentru mine! Nu voi renunța, dar vreau să înțeleg mai întâi ce s-a întâmplat", a declarat jucătorul lui Inter pentru La Gazzetta dello Sport, prin intermediul agentului său, Martin Schoots.
Familia îi e alături
Fotbalistul de 29 de ani, pe care doctorii l-au salvat miraculos din ghearele morții pe teren, a vorbit și cu colegii și i-a asigurat că starea lui de spirit este din ce în ce mai bună.
Îi are alături pe părinții Thomas și Dorthe și pe soția Sabrina, fiind susținut de miile de mesaje primite din întreaga lume: „Îmi doresc să mă întorc să mă antrenez, dar până atunci vreau să încurajez echipa joi, din fața televizorului, contra Belgiei".
„Christian Eriksen, un campion altruist"
Martin Boesen, doctorul naționalei, a confirmat că Eriksen continuă examenele medicale detaliate, iar impresarul și, totodată, bunul său amic, completează buletinul încrezător din capitala Danemarcei:
„Glumește și este bine dispus. Și foarte fericit, pentru că a realizat cu câtă afecțiune e înconjurat, mai ales din partea interiștilor. Vorbește zilnic pe chat și cu colegii de la lot.
Are nevoie însă de timp pentru a i se detecta cauza acelui colaps. Dar Chris se gândește la ei și este îngrijorat pentru echipă. Un campion absolut deloc egoist!".
Jucătorii danezi au primit ajutor de la patru psihologi
După o zi în care și-a anulat toate activitățile, din cauza șocului produs de colapsul lui Eriksen, naționala daneză și-a reluat antrenamentele luni dimineață. Jucătorii lui Hjulmand au avut nevoie însă de o consiliere de specialitate.
Nu mai puțin de patru psihologi au venit duminică la hotelul Maryenlist, la 45 km de Copenhaga, pentru a sta de vorbă cu colegii lui Christian, afectați teribil de minutele de groază trăite.
„Toată lumea a discutat și a povestit ceea ce simte. Apreciem enorm ajutorul primit, dar și că au putut vorbi cu Eriksen", a zis directorul sportiv Peter Moller.
{{text}}