Opinii   •   EDITORIAL

Eriksen în pericol?!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  luni, 14 iunie 2021

Gazzetta dello Sport a deschis ediția de luni cu un mesaj pe care Christian Eriksen l-ar fi adresat coechipierilor de la Inter. Venit prin intermediul lui „Beppe" Marotta, directorul general al clubului milanez, mesajul era „Grazie a tutti, non mollo". Mulțumesc tuturor, nu mă las. 

Asta în ideea că mijlocașul danez al nerazzurrilor, victima unui accident cardiac pe parcursul meciului Danemarca - Finlanda de la Euro, nu cedează. Nu se dă bătut. Dovadă convingătoare că, dus la spital după ce s-a prăbușit pe teren, ar fi depășit momentele de cumpănă ce i-au pus viața în primejdie sâmbătă.

Nu doar Marotta a declarat că a vorbit cu Christian, ci și selecționerul danez Kasper Hjulmand. Văzându-și elevul pe cameră, acesta l-ar fi găsit „îngrijorat pentru noi și, normal, pentru familia lui. Spunea că nu-și amintește prea multe, dar era mai preocupat de noi și de cum ne simțim. Vrea ca noi să jucăm".

În măsura în care Marotta și Hjulmand ne asigură că Eriksen e OK și că abia așteaptă să revină pe gazon, nu puțini sunt cei care nu prea cred, sau nu cred deloc, în mărturisirile celor doi. Aș zice că logic, aceștia întreabă de ce, dacă ele chiar există, imaginile cu Christian vorbind pe camera video n-au fost date publicității?! Din ce motive sunt ținute la secret?!


Pe aceeași linie, cum se explică faptul că Rigshospitalet din Glostrup, spitalul Universității din Copenhaga în care e internat Eriksen, n-a ieșit până acum, după 72 de ore, cu un comunicat oficial privind starea sănătății celebrului fotbalist?!

Fără răspuns, aceste întrebări îi determină pe unii să aprecieze că mesajele atribuite lui Eriksen sunt mai degrabă inventate, sau măcar cosmetizate, spre a liniști spiritele. Pentru a le ridica moralul jucătorilor danezi și fanilor lor, foarte afectați de ce i s-a întâmplat lui Christian. 

Dar și, mai concret, mai prozaic, pentru a justifica decizia, controversată, ca naționala Danemarcei să nu se retragă de la Euro.

Christian Eriksen

De remarcat că printre sceptici se numără, surprinzător, toți specialiștii consultați pe marginea subiectului. Părerea unui reputat cardiolog intervenționist (care a cerut să rămână anonim) e că în asemenea situații cea mai frecventă cauză a colapsului e tahicardia ventriculară. 

Iar prima manevră pentru resuscitare trebuie să fie, în paralel cu respirația gură la gură și masajul cardiac, administrarea unui șoc electric extern. Folosirea defibrilatorului, dar în maximum 30-40 de secunde de la producerea accidentului. Așa scrie la carte, e obligatoriu pentru salvare.

Același doctor susține că în cazul lui Eriksen, întors cu fața în sus după un minut, un minut și ceva, s-a intervenit totuși târziu. Cum s-au pierdut secunde extrem de prețioase, a crescut riscul ca danezului să-i fi fost lezat creierul, poate chiar iremediabil. Și "doar printr-o minune să-și poată reveni complet ca să mai joace vreodată fotbal".

Să sperăm că, deși expert, medicul în discuție se înșală și că Eriksen nu și-a încheiat cariera la 29 de ani. Doamne ajută!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.