Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Stefanos Tsitsipas, decizie radicală după decesul din familie: s-a retras de la Noventi Open

Stefanos Tsitsipas // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 iunie 2021

Stefanos Tsitsipas (22 de ani, locul 4 ATP) nu va participa la Noventi Open, turneu care va avea loc în Halle, Germania.

Stefanos Tsitsipas a comunicat luni, la o zi după înfrângerea din finala Roland Garros, că se retrage de la Noventi Open, turneu ATP 500 pe iarbă, programat între 14 și 20 iunie în Halle, Germania.

Stefanos Tsitsipas s-a retras de la Noventi Open, invocând motive personale

Grecul a invocat motive personale, fiind înlocuit cu Yannick Hanfmann (29 de ani, 99 ATP) la proba de simplu, în timp ce cuplul pe care urma să îl facă la dublu alături de fratele său, Petros, va fi înlocuit cu perechea Yannick Hanfmann / Dominik Koepfer.


Duminică, Stefanos Tsitsipas a suferit o pierdere uriașă. Chiar înainte de finala Roland Garros, în care a cedat în fața liderului mondial Novak Djokovic, Tsitsipas a aflat că bunica sa a decedat. Vestea l-a afectat serios pe grec, care imediat după meciul cu Djokovic a izbucnit în plâns.

Roger Federer, campionul Noventi Open

Noventi Open este una dintre cele 8 competiții din calendarul ATP care se joacă pe iarbă. Este un turneu de categorie ATP 500, inaugurat în 1993, în care premiile totale se ridică la 1.318.605 euro.

La Halle vor juca Daniil Medvedev, locul 2 mondial, Alexander Zverev (locul 6), Andrey Rublev (7), Roger Federer (8) și Roberto Bautista Agut (10).


Ultima ediție a turneului, desfășurată în 2019, a fost câștigată de elvețianul Roger Federer.

VIDEO Rezumatul finalei Novak Djokovic - Stefanos Tsitsipas

Mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.