Euro 2020

Primul GOLAZO la Euro! Superexecuție de la 50 de metri: „A câștigat deja premiul Pușkaș”

+18 Foto
Patrik Schick (25 de ani, atacant) a reușit un gol fabulos în partida Scoția - Cehia - grupa D de la Euro 2020.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 14 iunie 2021

Patrik Schick (25 de ani, atacant) a reușit un gol fabulos în partida Scoția - Cehia din grupa D de la Euro 2020.

În minutul 52, de la aproximativ 50 de metri, atacantul lui Bayer Leverkusen l-a văzut ieșit din poartă pe David Marshall și n-a stat pe gânduri.

Părea o nebunie, însă balonul a căpătat un efect senzațional și a intrat în plasă! Cu siguranță cel mai frumos gol al turneului de până acum! Cu șanse mari la premiul de reușita Europeanului.

Patrik Schick, superexecuție în Scoția - Cehia

Este golul înscris de la cea mai mare distanță din istoria Campionatului European (date contabilizate începând cu 1980)! Recordul anterior îi aparținea spaniolului Gordillo, care marcase de la 34 de metri în 1988, împotriva Danemarcei.

„A câștigat deja premiul Pușkaș!”, s-a entuziasmat un fan pe Twitter.

A fost golul de 2-0. În prima repriză, Cehia a deschis scorul, paradoxal, după o fază pur britanică. Minge înaltă în careu, reluare cu capul, plasată. Autor: același Schick, de la 10 metri.

Schick, cotat la 23 de milioane de euro pe Transfermarkt, evoluează la Bayer de la începutul sezonului trecut. De-a lungul carierei, a mai jucat pentru Sparta Praga, Bohemians, Sampdoria, AS Roma și Leipzig.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.