International   •   Euro 2020   •   DANEMARCA

Christian Eriksen, mesaj de pe patul de spital » „Ce frumos să-l văd râzând!” + UEFA se apără

Christian Eriksen. Sursă foto: Instagram

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 15 iunie 2021

Mijlocașul danez Christian Eriksen (29 de ani), salvat după colapsul din teren, se simte tot mai bine și-și motivează echipa pentru al doilea meci. „Ce frumos să-l văd râzând!”, a spus Schmeichel. 

Christian Eriksen îi va lipsi mult Danemarcei la acest turneu final, însă rămâne cu sufletul lângă echipă. Mijlocașul care s-a agățat de viață sâmbătă, când inima fotbalului mondial a încetat să bată o dată cu a lui, ar putea vedea duelul cu Belgia de joi nu din salonul de la etajul 14 al "Rigshospitalet", ci de-acasă! 

Există șanse ca jucătorul lui Inter să fie externat mâine, deși nu are un verdict în privința cauzelor aritmiei cardiace suferite în finalul primei reprize cu Finlanda. Și luni, doctorii au continuat investigațiile, iar familia i-a stat aproape.

"Sunt bine și vă mulțumesc pentru mesaje. Trebuie să mai efectuez examene medicale aici, dar îmi voi susține colegii în următoarele partide ale Danemarcei" - Christian Eriksen, mijlocașul danez, mesaj pe Instagram


Eriksen, susținut și de Inter

 Încurajator e că se simte tot mai bine și emană optimism. Gazzetta dello Sport a aflat ce dorință și-a exprimat luni seară. I-a cerut să-i prepare o pizza bucătarului echipei naționale, Per Thostesen, așa cum s-a obișnuit la Milano, și a primit-o la pat. 

Apetitul nu-i lipsește, nici dorința de a vedea Danemarca în teren cu alt moral. Și cei din stafful medical al clubului ar vrea să-l viziteze la Copenhaga pentru a-și manifesta susținerea, dincolo de mesaje. Până să afle dacă-și va continua cariera, Eriksen are mare nevoie să revină la normalitate.

Kasper Schmeichel: "Să facem ceva extraordinar!" 


Portarul Kasper Schmeichel a povestit emoționat întâlnirea cu Chris: "Mi-a făcut bine să-l revăd, să-i regăsesc râsul. Am vorbit despre toate și nimic, important e că am comunicat. Acum vrem să fim în stare să facem ceva extraordinar pentru el. 

Se putea termina mult mai rău, de fapt am trăit un miracol! Trebuie să revenim și să ne luptăm pentru calificare".

UEFA se apără: „Nu era altă soluție. Nu i-am amenințat”

Întorși la antrenamente, danezii s-au revoltat contra deciziei UEFA de a continua meciul în aceeași seară. "Ne-au pus într-o situație fără ieșire, în care nu meritam să ne aflăm. Era mai bine dacă așteptau a doua zi înaintea alegerii", a zis Schmeichel. 

Susținut mai dur de Braithwaite: "Nu aveam decât două opțiuni, să jucăm tot sâmbătă sau duminică, la prânz. Echipa nu voia să joace!". 

Forul de la Nyon s-a agățat de obligativitatea de a asigura minimum 48 de ore de odihnă între meciuri: "Am tratat cu maxim respect situația delicată, iar hotărârea de a termina partida atunci a fost luată de ambele echipe. Dezmințim categoric c-am amenințat vreo națională cu înfrângerea la «masa verde» dacă nu revine pe teren!”

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.