Helmuth Duckadam (62 de ani), fostul portar de legendă al Stelei, a reacționat după dezvăluirile făcute de Gazeta Sporturilor cu privire la biletele pentru EURO împărțite de Răzvan Burleanu în scop electoral.
- CONTEXT: După ce Federația a decis să trimită legendele fotbalului românesc la tribuna a II-a, în frunte cu Hagi și Gică Popescu, Răzvan Burleanu se folosește de meciul din optimile de finală pentru a-i răsplăti pe votanții săi, care la anul vor fi desemna viitorul președinte de la Casa Fotbalului.
„Eroul de la Sevilla” e dezamăgit de tacticile folosite de șefii Federației și constată cu amărăciune: „Ești important doar dacă ai drept de vot la viitoarele alegeri”.
Duckadam: „Ești important doar dacă ai drept de vot la viitoarele alegeri”
„Din păcate, la 62 de ani, am rămas la fel de naiv să cred că FRF nu a putut să ofere fostelor glorii bilete mai bune.
M-am înșelat, văzând că FRF a făcut 250 de invitații la jocul din optimile CE. Am realizat că doar dacă ai drept de vot la viitoarele alegeri de la FRF ești important!”, a scris Duckadam pe contul său de Facebook.
Helmuth Duckadam e dezamăgit de FederațieEra normal ca șefii de guverne sau unii oficiali din administrație să stea alături de reprezentații UEFA. Am stat și eu acolo, dar undeva mai în dreapta, nu în centru. Acum nu mai există diferențe între Tribuna 1 și Tribuna 2, sunt aceleași facilități. Unde au luat loc Hagi, Gică Popescu și ceilalți a stat și Țiți Dumitriu și Vlad Munteanu, Țiți Dumitriu sau alți angajați ai Federației. - Mihai Stoichiță, director tehnic FRF
FRF face campanie electorală cu biletele de la Euro!
După ce Federația a decis să trimită legendele fotbalului românesc la tribuna a II-a, în frunte cu Hagi și Gică Popescu, Răzvan Burleanu se folosește de meciul din optimile de finală pentru a-i răsplăti pe votanții săi, care la anul vor fi desemna viitorul președinte de la Casa Fotbalului.
GSP a aflat că FRF a stabilit data Adunării Generale a FRF pe 28 iunie la prânz, zi în care la București, dar seara, de la ora 22:00, Arena Națională va găzdui un meci în optimile de finală la Campionatul European.
Fixarea adunării la acea dată nu e întâmplătoare fiindcă Răzvan Burleanu a decis să-și recompenseze votanții cu o invitație la această partidă. În momentul de față, șeful FRF se află în plină campanie electorală în perspectiva alegerilor care vor avea loc în primăvara lui 2022, atunci când expiră acest al doilea mandat al lui Burleanu.
E o practică brevetată în trecut și de Mircea Sandu, care proceda fix la fel: chema membrii afiliați la București și organiza mese bogate, dar le făcea și diverse cadouri.
Peste 250 de invitați, biletele ar costa peste 37.000 de euro
- La alegerile din aprilie 2018 au fost prezenți 254 de membri cu drept de vot. Dacă toți aceștia vor participa la Adunarea Generală a FRF din 28 iunie și vor accepta și biletul de acces la meciul din optimile de finală, atunci pentru FRF ar fi un efort financiar important, la meciul din optimi un bilet de categorie 1 ar costa cel puțin 140-150 de euro, suma totală s-ar îndrepta spre 40.000 de euro!
- O cheltuială care ar fi suportată de bugetul FRF în scop electoral, în favoarea celui care conduce în prezent administrația de la Casa Fotbalului! În plus, toți cei care vor veni la București din provincie vor beneficia de două nopți de cazare la un hotel scump aflat în zona de Nord a Capitalei
{{text}}