Paul Pogba suferă o transformare uluitoare când vine la lot. Cu nemții a fost jucătorul la care Manchester United încă visează.
Probabil că fanii și conducătorii lui Manchester United fac crize de nervi când îl văd pe Paul Pogba la „naționala” Franței.
„Diavolii” au dat 105 milioane de euro pe longilinul mijlocaș francez, în august 2016, pentru a-i bucura de un fotbal pe care, din păcate, nu-l arată decât rar în Premier și constant sub comanda lui Didier Deschamps.
8e nota primită de Pogba în L‘Equipe. A treia oară de când îmbracă tricoul naționalei Franței
UEFA l-a desemnat, marți, „omul meciului” Pe Paul Pogba, după Franța - Germania 1-0. Pe bună dreptate. E de ajuns să-ți amintești diagonala pentru Lucas Hernandez, de la autogolul lui Hummels, și să lecturezi cifrele lui:
- 12 baloane recuperate, recordul partidei
- 13 dueluri câștigate, cele mai multe dintre toți protagoniștii
- 4 faulturi suferite, cele mai multe. Semn că, alături de Mbappe, nemții l-au simțit ca pe un mare pericol și, în ultimă instanță, au apelat la mijloace dincolo de limita regulamentului
Cu Pogba „big boss” și Mbappe un pericol constant pentru apărarea lui Low, Franței i-a fost de ajuns generozitatea lui Hummels pentru a triumfa la Munchen.
N-a făcut un meci mare, dar calitatea jucătorilor căliți în campionatele de top ale Bătrânului Continent și a echipei în ansamblu au cântărit decisiv în balanța partidei.
Singurul aspect care a deranjat la „cocoși”: tragerile de timp. Jenante pentru o trupă cu pretenții de titlu, chiar dacă „scopul scuză mijloacele”.
După un debut care a aparținut Germaniei, trupa de vedete a Franței a intrat tot mai bine în joc. Și și-a pus nemilos în valoare calitatea individuală, jocul excelent de pase, siguranța la minge și iuțimea.
- Bild, tabloid german
Fulgerul albastru a lovit ca-n 2018. Imediat ce și-au redescoperit calitățile care acum 3 ani le-au adus titlul mondial, francezii și-au pigmentat debutul la Euro cu un joc în forță, frumos și în final cu o victorie ce putea fi mai categorică.
- L‘Equipe, cotidian francez
{{text}}