Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP), câștigător la Roland Garros duminica trecută, va evolua săptămâna viitoare, 19-26 iunie, la dublu în turneul ATP 250 de la Mallorca.
Sârbul în vârstă de 34 de ani intenționează să se pregătească astfel pentru Wimbledon, 28 iunie-11 iulie.
Vestea a fost dată de organizatorii întrecerii spaniole. Interesant este că Toni Nadal, unchiul lui Rafa Nadal, este directorul turneului din Mallorca.
Într-un interviu pentru tennismajors.com, Goran Ivanisevic, antrenorul lui Djokovic, era de părere că Novak nu ar trebui să joace acest turneu pentru că suprafața din Mallorca e total diferită față de cea din Anglia.
Djokovic vrea un nou titlu la Wimbledon: „Sunt într-o poziție bună”
Novak Djokovic nu a ascuns niciodată că vrea să fie cel mai mare din istorie, că acesta este visul lui.
„Voi continua cursa de urmărire, în același timp îmi voi pava propriul drum, drumul meu autentic. Toți avem călătorii diferite, asta e situația
„Totul e posibil și sunt într-o poziție bună", a punctat Nole. „Dar, știți, la fel eram și în 2016. Apoi am pierdut în turul al treilea la Wimbledon.
Anul acesta avem doar două săptămâni între finala de la Paris și primul tur de la Wimbledon, ceea ce nu este ideal pentru că faci trecerea între două suprafețe complet diferite, încercând să fie o tranziție cât mai lină, rapidă și eficientă", a conchis el.
Trofeele de Mare Şlem ale lui Novak Djokovic
- Australian Open (9) 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021
- Roland Garros (2) 2016, 2021
- Wimbledon (5) 2011, 2014, 2015, 2018, 2019
- US Open (3) 2011, 2015, 2018
{{text}}