International   •   Euro 2020   •   REACȚIE

FRF, mișcare după dezvăluirile Gazetei » Pe cine a invitat Federația la zona VIP la următorul meci de la EURO 2020

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 16 iunie 2021

După valul de critici primite ca urmare a dezvăluirilor GSP.ro de la meciul Austria – Macedonia de Nord, primul de la EURO organizat în România, FRF încearcă acum să-și spele imaginea.

Astfel, pentru partida Ucraina - Macedonia de Nord, programată joi, 17 iunie,de la ora 16:00, FRF a decis să-i invite la tribuna oficială pe cei trei ambasadori ai EURO 2020 la București: Miodrag Belodedici, Gabriela Szabo și Dorinel Munteanu.

Fostul fundaș a declarat că va accepta invitația FRF, în timp ce Dorinel Munteanu ia în calcul să nu meargă la meci, după la prima partidă a stat la tribuna a II-a, alături de Gică Hagi și Gică Popescu.


M-au anunțat că o să fiu invitat în zona VIP, dar deocamdată n-am primit invitația. Poate o primesc astăzi sau mâine. Mi-au spus că trebuie să mă îmbrac în ținuta de ambasador, alături de Dorinel Munteanu și Gabriela Szabo. Nu la tribuna a 2-a. Mi-au spus că sunt invitat la VIP. Dacă o să primesc invitația, o să merg”, a declarat Miodrag Belodedici.

„M-a sunat cineva de la FRF, nu ştiu cine, și mi-a spus că vor să repare greșeala UEFA. Nu am băgat prea mult în seamă. Dar da, ne-au invitat la VIP la meciurile următoare. 

Nu ştiu nici dacă merg la meci. Dar o să vorbesc cu colegii mei, cu Gabi Szabo, cu Belo, Popescu și Hagi şi o să văd ce o să fac”,  a spus Munteanu pentru digisport.ro.

VIDEO Continuă EURO 2020! Totul despre Olanda - Austria


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.